Science Report: Civilizația și violența au mers mână în mână de la începuturi ● Neanderthalienii ar fi fost mult mai receptivi la durere decât Homo sapiens ● Amfibienii dispar în mod alarmant, în ceea ce s-ar putea numi un ecocid

​Civilizația și violența au mers mână în mână de la începuturi ● Neanderthalienii ar fi fost mult mai receptivi la durere decât Homo sapiens ● Amfibienii dispar în mod alarmant, în ceea ce s-ar putea numi un ecocid

Civilizația și violența au mers mână în mână de la începuturi

Se pare că apariția primelor așezări urbane în Mesopotamia și restul Orientului Mijlociu a dus la o creștere fără precedent a actelor de violență. Cel puțin asta este concluzia unui studiu publicat în Nature Human Behavior de către o echipă internațională de cercetători de la universitățile din Barcelona, Varșovia și Tübingen.

Autorii studiului au analizat nu mai puțin de 3.539 de schelete umane dintr-un areal uriaș care cuprinde teritoriile de azi ale Iranului, Irakului, Iordaniei, Turciei, Libanului, Siriei și Israelului. Toate acoperind o perioadă de timp de acum circa 12.000 de ani până acum 2.400 de ani. Iar ceea ce căutau specialiștii erau traumele provocate de acte de agresiune (lovituri, fracturi, urme lăsate de arme șamd).

Rezultatul a fost că rata violențelor interumane a atins un vârf acum circa 6.500 – 5.300 de ani, pentru a cunoaște o scădere pe decursul următorilor 2.000 de ani. Pe măsură ce omenirea a cunoscut colapsul statelor de la finalul Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului, acum în jur de 3.500 – 2.400 de ani, rata violențelor a crescut din nou dramatic.

Această imagine contrazice flagrant opinia psihologului american Steven Pinker, cel care a promovat puternic ideea (susținută de altfel de o parte a comunității științifice), conform căreia actele violente s-au redus ca număr, treptat, pe măsură ce oamenii au trecut de la nivelul de vânători-culegători la cel de membri ai unor orașe sau state cu o putere centralizată. Cum ar veni, civilizația i-ar fi îmblânzit pe sălbaticii de la începuturi. Ei, se pare că nu e așa.

Ce e și mai interesant este că autorii care semnează studiul în discuție încearcă să explice ce anume a generat aceste valuri de violență. Ei susțin că, foarte probabil, acum 6.000-7.000 de ani, actele de agresiune interpersonală au crescut pe fondul aglomerării oamenilor în comunități încă slab organizate. Scăderea care a urmat a fost pusă pe seama dezvoltării legilor, a instituțiilor religioase, dar și a armatelor și a formelor polițienești incipiente.

Al doilea val de violențe se petrece acum circa 3.200 de ani. Dacă nu știați, este perioada în care s-ar fi petrecut ipoteticul război troian, dar este și momentul în care multe civilizații mediteraneene dispar (cu excepția Egiptului). Un efect al invaziei misterioaselor „popoare ale mării”.

De altfel, spun specialiștii, întreaga Europă a cunoscut valuri de migrație uriașe, generate de schimbări climatice dramatice care au durat circa trei secole. Iar toate astea au culminat cu lupte fără precedent între populațiile de la acea vreme.

Neanderthalienii ar fi fost mult mai receptivi la durere decât Homo sapiens

Pe măsură ce genomul neanderthalian a tot fost „disecat” în ultimii 15 ani, de când a și fost secvențiat pentru prima dată, oamenii de știință au aflat o sumedenie de detalii legate de verii noștri evolutivi, neanderthalienii. În cel mai nou studiu de acest gen, publicat în revista Communications Biology, cercetători din SUA, Franța și Marea Britanie susțin că au descoperit un aspect inedit legat de neanderthalieni, unul complet necunoscut până acum. Anume că erau mai sensibili la durere decât Homo sapiens.

Astfel, cercetătorii respectivi au identificat o genă (SCN9A) care are rol în reglarea neuronilor senzitivi. Apoi, ce ne interesa pe noi, anume că nu toate persoanele din lume poartă gena asta. Dar cele care o poartă simt ceva mai puternic senzația de durere.

Gena SCN9A are, la rândul ei, trei variante: M932L, V991L și D1908G. Și toate variantele astea au fost descoperite în genomul neanderthalian. De aici rezultă că neanderthalienii erau mult mai sensibili decât noi, atunci când era vorba de durere. În plus, de la ei ar fi preluat și ai noștri gena cu variantele ei.

Ca să vadă cât de răspândită este gena amintită, oamenii de știință au prelevat mostre de ADN de la 1.963 de voluntari din SUA. Așa au aflat că varianta D1908G se regăsește la 20% dintre subiecți, în timp ce restul de două variante se regăsesc la 30% dintre cei testați.

Nu la fel a stat situația atunci când testele s-au repetat în țări cu un procent mai mare de nativi americani, în special din America de Sud (Brazilia, Columbia, Chile, Mexic sau Peru). Mexic nu e America de Sud, dar tot are un procent mai mare de nativi decât SUA, de asta a fost luat în calcul.

În acest caz, au fost testați 5.971 de indivizi. Și a reieșit că, în cazul nativilor, circa 66% dintre ei poartă toate cele variante. Iar asta se explică prin faptul că nativii americani au ca strămoși acele populații reduse care au migrat prin nord-estul Siberiei către Alaska. Populații care, la rândul lor, avusese contacte cu neanderthalienii, respectiv aveau un număr mai mare de gene de acest tip.

Ce nu au reușit să explice cercetătorii, dar speră să o poată face, este de ce astfel de gene s-au păstrat în cadrul unor populații. În mod normal, genele care nu oferă avantaje unor indivizi dispar odată cu indivizii respectivi. În cazul de față, n-are nimeni habar cu ce anume te-ar fi ajutat să simți mai multă durere.

Teoretic, te-ar face mai prevăzător în fața unor posibile pericole. Da, dar dacă ne uităm că mai toate resturile fosile neanderthaliene pe care le avem în prezent (de la circa 500 de indivizi) prezintă traume serioase, care denotă un stil de viață extrem de dur și de periculos, ceva parcă nu se leagă.

Amfibienii dispar în mod alarmant, în ceea ce s-ar putea numi un ecocid

Amfibienii reprezintă una dintre primele clase de viețuitoare care au evoluat la viața pe uscat. Mă rog, semi-acvatică. Și așa de bine au dus-o, că nu au simțit niciodată nevoia să părăsească această nișă ecologică. Ba chiar se poate spune că au prosperat. Cel puțin până azi când, din câte se pare, amfibienii sunt mai aproape de dispariție decât au fost în întreaga lor istorie de 363 de milioane de ani.

Conform unui studiu recent publicat în Nature, studiu semnat de vreo 100 de cercetători din toată lumea, în cazul amfibienilor nu mai vorbim despre riscul dispariției unei specii anume, ci a unei întregi clase animale.

Practic, spun cercetătorii, amfibienii dispar mai repede decât apucă oamenii de știință să îi studieze. Și asta face și mai dificilă înțelegerea cauzelor. Ce se poate spune cu certitudine în acest moment este că, dacă până în 2004 principalele motive ale dispariției constau în pierderea habitatului, boli sau exterminarea din partea oamenilor, acum vorbim de unul dintre cei mai distructivi factori…încălzirea globală.

Și asta pentru că încălzirea globală nu face decât argumenteze toate motivele prezentate anterior. Și, în acest fel, vorbim de o foarte posibilă dispariție în viitorul apropiat a aproape jumătate dintre amfibienii planetei.

Deja, din calculele specialiștilor, până la 222 de specii de amfibieni au dispărut în ultimii 150 de ani. Cele mai multe specii au dispărut în urma activității oamenilor, în special prin extinderea terenurilor agricole, a poluării sau a folosirii pesticidelor pe scară largă. De asta se și vorbește despre un ecocid.

Nu mai trebuie să spunem noi asta, dar dispariția unei întregi clase din lanțul trofic va avea efecte catastrofale. Ca un mic exemplu, declinul speciilor de amfibieni care se hrăneau cu țânțari a dus la un număr uriaș de cazuri de malarie în America de Sud, în perioada 1980-2000. Și asta este doar un mic semn din ceea ce ar putea urma.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro