Science Report: Mazărea și o strategie inedită, cheile succesului culturii Cucuteni ● Până la urmă, nu e o idee chiar așa proastă să bombardăm nuclear asteroizii ● Vestul Antarcticii ar fi fost lipsit de ghețuri mult mai recent decât se credea

​Mazărea și o strategie inedită, cheile succesului culturii Cucuteni ● Până la urmă, nu e o idee chiar așa proastă să bombardăm nuclear asteroizii ● Vestul Antarcticii ar fi fost lipsit de ghețuri mult mai recent decât se credea

Mazărea și o strategie inedită, cheile succesului culturii Cucuteni

Cultura Cucuteni-Tripolie a fost un vârf al culturilor neolitice, nu este nicio îndoială. Ca dovadă stau nu doar ceramica extrem de elaborată, locuințele etajate, ci și dimensiunile așezărilor. Unele care, cu mult peste tot ceea ce se realiza la vremea respectivă, ajungeau să acopere până la 320 de hectare și să adăpostească până la 15.000 de indivizi. Unii ar spune că acestea au fost primele așezări urbane ale omenirii, căci începuturile lor se regăsesc acum cel puțin 6.100 de ani.

O problemă legată de succesul acestor așezări a fost aceea legată de modul în care astfel de comunități reușeau să asigure hrana atât de multor indivizi. Iar în acest scop, o echipă germano-ucraineană de specialiști a întreprins o serie de teste prin care au analizat circa 480 de resturi osteologice umane și animale din peste 40 de situri, precum și resturi arse ale plantelor care au fost recuperate din siturile respective.

Astfel, s-a putut afla că indivizii din acele comunități consumau foarte rar carne. În dieta lor, carnea reprezenta undeva la 10%, iar consumul acesteia se realiza, cel mai probabil, cu ocazia festivităților religioase sau a evenimentelor importante din viața comunității. Și asta în ciuda faptului că numărul animalelor domestice, oi sau vite, era unul destul de mare.

În schimb, susțin cercetătorii în studiul pe care l-au publicat în revista PNAS, cerealele și, mai ales, mazărea, constituiau elementele principale ale alimentației cucutenienilor. De fapt, numai mazărea însuma circa 46% din dieta acestora.

Ce este și mai interesant este că, dat fiind conținutul ridicat de azot din plantele fosilizate descoperite în siturile amintite, este cert că deșeurile animale erau folosite pentru a fertiliza culturile de legume. Practic, oamenii creșteau animalele tocmai pentru reziduurile pe care le foloseau ulterior, intensiv, pentru fertilizarea recoltelor. Iar producția uriașă de mazăre ar fi suplinit lipsa cărnii și ar fi prevenit o exploatare excesivă a resurselor naturale.

A fost, în mod clar, o strategie de succes. Însă asta nu explică decăderea acestor uriașe centre și redistribuirea comunităților în așezări de mici dimensiuni, urmată de dispariția culturii amintite. Autorii studiului susțin că inegalitatea socială ar fi putut fi o cauză a depopulării marilor comunități, însă este dificil de demonstrat ceea ce s-a întâmplat în realitate.

Până la urmă, nu e o idee chiar așa proastă să bombardăm nuclear asteroizii

La concluzia asta a ajuns o echipă de specialiști de la Laboratorul Național Lawrence Livermore, SUA, concluzie care a și fost postată pe site-ul oficial al instituției. Autorii studiului spun că, în ciuda ideii larg promovate că o bombă atomică ar face mai mult rău decât bine în cazul unui asteroid gigantic care se îndreaptă spre Terra, în sensul că ar crea și mai multe resturi care ar duce la zone multiple zone de impact, soluția asta nu ar fi chiar atât de rea.

Ei au realizat mai multe simulări computerizate în care au testat diferite scenarii de acest gen. Una peste alta, spun cercetătorii americani, dacă am avea suficient timp la dispoziție, am putea lansa o bombă atomică la milioane de kilometri distanță, pentru a preîntâmpina apropierea periculoasă a unui asteroid. De aici, fie forța exploziei va devia traiectoria asteroidului, păstrându-l intact, fie îl va sparge în mii de fragmente care, de asemenea, ar trebuie să treacă pe lângă Terra.

Totul a plecat de la succesul misiunii DART, prin care NASA a prăbușit intenționat o sondă pe un asteroid, reușind să modifice traiectoria acestuia. Iar reușita NASA a demonstrat că este posibil ca un asteroid să fie redirecționat, în cazul în care ar intra pe o traiectorie de impact cu planeta noastră.

Ușor de zis, nu atât de ușor de realizat. Specialiștii de la LNLL recunosc că o atare procedură implică date complexe de fizică, iar fiecare scenariu este diferit de altul. Asta pentru că trebuie luate în seamă o sumedenie de variabile. De la dimensiunile asteroidului, la compoziția, viteza, forma acestuia șamd. Iar pentru asta, simulările computerizate sunt cruciale, pentru că pot oferi o soluție relativ rapidă. În orice caz, mult mai rapidă decât altele.

Cercetătorii americani subliniază și faptul că posibilitatea unui impact cu un asteroid gigantic în timpul vieții noastre este una extrem de scăzută. Da, dar în cazul în care un astfel de scenariu ar deveni realitate, consecințele ar fi devastatoare în lipsa unor măsuri de apărare.

Vestul Antarcticii ar fi fost lipsit de ghețuri mult mai recent decât se credea

Din datele pe care le avem în prezent, Antarctica a fost complet acoperită de ghețuri acum circa 33 de milioane de ani. De atunci și până azi, calota glaciară nu ar fi suferit decât modificări sezoniere, excepție făcând efectele actuale ale încălzirii globale.

Se pare că lucrurile nu au stat chiar așa, iar asta o susține o echipă internațională de cercetători într-un studiu apărut recent în revista Science. Mai exact, oamenii de știință respectivi au analizat genomul a două specii distincte de caracatițe care trăiesc în golfurile din nordul și sudul Antarcticii de Vest, respectiv în mările Ross și Wedell.

Teoretic, cele două specii sunt distincte și separate de zeci de milioane de ani. Practic, genomul lor spune o cu totul altă poveste, și de aici și infomația inedită privind trecutul ghețurilor din această parte a Antarcticii.

Se pare că undeva acum circa 70.000 de ani, a existat un puternic schimb de gene între cele două populații de caracatițe. Iar pe modelul oferit de autorii studiului, asta se traduce printr-un colaps al calotei glaciare. Un colaps care a început acum 125.000 de ani, perioadă care coincide cu ultima parioadă interglaciară.

Specialiștii susțin că astfel de episoade s-ar fi întâmplat de mai multe ori, pe fondul încălzirii globale, și asta fără a fi nevoie de aportul negativ al oamenilor la creșterea temperaturilor globale. Iar dacă s-a întâmplat atunci, se poate întâmpla din nou.

Este cert că temperaturile din interglaciarul Riss-Würm se apropiau de valorile de azi. A fost un proces de încălzire mult mai lent decât cel de azi, dar cu efecte pe care le putem anticipa în viitorul apropiat. Spre exemplu, susțin oamenii de știință care au semnat studiul, nivelul mărilor și oceanelor ar putea crește cu până la cinci metri, fapt cu consecințe catastrofale pentru așezările costiere.

De asemenea, curenții oceanici ar putea fi disturbați, cu efecte greu de cuantificat. Iar ceea ce este și mai grav este că punctul cheie al declinului calotei antarctice vestice nu pare să fie prea departe.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro