Se pot îmbolnăvi de Covid-19 câinii antrenați să-i miroasă pe oamenii infectați?
Unele dintre cele mai inedite știri din ultimul an au fost cele despre câinii antrenați să își dea seama dacă cineva este bolnav de Covid-19, astfel de programe pilot fiind demarate în multe țări ale lumii inclusiv în România.
Principiul de la care s-a pornit, explică Bloomberg, este următorul: câinii au un simț al mirosului mult mai avansat decât oamenii, fiind de până la 100.000 de ori mai sensibil.
Folosirea lor de către forțele de ordine pentru a depista droguri sau explozibili este foarte cunoscută, și deja există o istorie a cercetărilor făcute cu câini care pot mirosi boli precum diabetul sau cancerul. Așa că studiile făcute în această pandemie pentru a vedea dacă pot simți prezența coronaviruslui Sars-Cov-2 nu au venit ca o surpriză.
Până acum, cercetările făcute de oamenii de știință sugerează că au o acuratețe incredibilă în detectarea Covid-19.
De ce miros altfel oamenii infectați cu coronavirus
”Studiile confirmă că oamenii infectați cu coronavirus emit anumite mirosuri”, explică Audrey Odom John, șefa secției de boli infecțioase de la Spitalul Pediatric din Philadelphia.
Colectivul ei de cercetare a descoperit că anumite aparate specializate, denumite spectometre de masă, pot identifica mirosuri care apar în proporție mai mare în respirația copiilor cu Covid-19 decât la copii neinfectați. Alte studii, făcute pe adulți, au ajuns la aceleași concluzii.
”Credem că aceste mirosuri sunt provocate de schimbări în metabolismul celulelor infectate cu coronavirus, sau poate din modificările apărute la celule imunitare care răspund la infecții”, a spus ea. Iar câinii sunt antrenați să caute aceste mirosuri.
Deși cei mai buni prieteni ai omului nu pot înlocui testarea tradițională, există un entuziasm tot mai mare în privința rolului pe care al putea să-l joace în locuri aglomerate precum aeroporturile sau stadioanele.
La ce riscuri se supun câini care detectează bolnavi de Covid-19
Audrey Odom John spune că studiul efectuat de echipa ei virușii au fost inactivați înaine ca respectivii câini să fie expuși la saliva bolnavilor de Covid-19, astfel ca patrupedele să nu riște infectare.
Bineînțeles, când un câine încearcă să detecteze boala Covid-19 în lumea reală, scenariul de risc se modifică. ”Deși există un oarecare risc pentru animale, știm că astfel de contacte scurte, mai ales în zone bine ventilate, sunt relativ sigure”, a explicat experta citată de Bloomberg.
”În plus, deși câinii se pot infecta cu Sars-Cov-2, se pare că puține simptome, sau chiar deloc”, a adăugat ea. Cu alte cuvinte, acești cățeluși sunt probabil în siguranță.
Referințe: