Șeful Poliției române și grija sa “omenească” (creștinească?) față de clanurile interlope: problema pervertirii contractului social într-un stat deja prea slab

Faptele sunt cunoscute și destul de clare, iar scandalul public devine greu de oprit. Șeful Poliției Române, chestorul șef Liviu Vasilescu, decide să se întâlnească în mod discret cu șefi de clanul interlop Duduianu spre a îi determina să respecte legile și să nu producă incidente după moartea violentă a lui Emi Pian. Îi roagă, nu le solicit cu fermitate, pe un ton care nu lasă loc de discuții. Stând lângă ei în mașină, blândul domn ajuns nu se știe cum în fruntea unei instituții de forță a statului, simte brusc un sentiment de omenească înțelegere și îngrijorare față de drama umană trăită de interlopi dar și față de cee ace aceștia ar putea face, dacă nu li se ascultă păsurile…Așa încât blajinul Vasilescu, preocupat după cum ne spune în presă, să evite violențele stradale și îmbolnăvirile cu Covid 19, ajunge să se substituie atât preotului ce oferă acces la spovedanii cât și psihologului dornic să ajute persoanele dezechilibrate să revină pe calea normalității.

În timp ce rudele lui Pian își urlă printre dinți indignarea, se revoltă că nu au putut ține decedatul o săptămână în casă (vara, la 35 de grade) sau că nu își pot duce morții cu alai kilometric pe drumurile naționale, dând vin ape regulile inumane generate de pandemia de Covid 19 (reguli respectate legal de populația țării, sub amenințarea sancțiunilor financiare), în timp ce ei își anunță poate planurile agresive față de alte clanuri într-un grai presărat cu numeroase expresii gingașe specifice, blajinul domn Vasilescu, abia întors din concediul de odihnă, stă, ascultă, și îi mângâie cu câte o vorbă bună, ca un psiholog și preot auto-asumat ce este. Pare evident că omul și-a greșit meseria. În fruntea Poliției trebuia pus un om hotărât (nu neapărat un dur în genul lui Clint Eastwood din filmele americane tip western, totuși suntem stat UE, stat de drept), un om care să le spună clar interlopilor că dacă nu respesctă legile țării vor sta după gratii zeci de ani, iar cumulat secole… Și dacă ei vor continua cu nelegiuirile, chiar să le aplice acest tratament, altfel descurajarea nu va funcționa. Interlopii trebuie să se teamă de legi și să îi respecte pe cei care le aplică. În România de acum nici nu poate fi vorba de așa ceva.

Clanul Duduienilor e unul dintre cele mai bine organizate și de temut grupuri de crimă organizată. Atunci când tu, șeful politiei române, reprezentant de frunte al domniei legii și statului de drept, te duci să te întâlnești noaptea la colț de stradă, într-un loc rău famat, cu șefi de clanuri interlope, nu doar că arăți că te temi de forța bandelor și vrei să o dai la pace (cu infractorii…), deși legea e de partea ta, organ al statului, dar de fapt dai o lecție proastă cetățenilor, începând cu cei care deja nu dau multe parale pe stat și instituțiile sale. Negociind cu ei, le oferi statut egal, de parteneri de dialog. Le arăți că dacă se apucă singuri să comită fapte penale, vor fi săltați, duși la secția de poliție, acuzați și condamnați la pușcărie, în schimb dacă formează o bandă, un clan etc. vor fi mai puternici decât legea, mai…șmecheri, cum spun ei.

Astfel, un observator neutru ar putea ușor să ajungă la concluzia că, de fapt, corpul social al cetății (adică cetățenii țării) se împarte în două categorii, de facto, nu de jure: cetățenii individuali și grupurile organizate în scop infracțional. Cu precizarea că există grupuri organizate legale – de exemplu ONG-urile – și grupuri ilegale – mafiile, teroriștii etc. Cetățenii și ONG-urile se supun legilor si sunt constrânși să o facă, ceilalți, penalii, utilizează forța grupului și adesea încalecă legea nepedepsiți.

Mi s-ar putea reproșa de către unii că sunt nițeluș rasist deoarece asociez un mod de viață specific majorității rromilor, anume modul gregar, cel clanic-tribal, cu ideea de infracționalitate. Departe de mine o asemenea intenție. Astfel de grupuri infracționale (structuri mafiote) nu țin cont neapărat de factorul etnic, unele având chiar trăsături transnaționale. Dorința de a obține ilegal bani și alte resurse unește membri ai tuturor grupurilor entice din țară (și chiar din state aflate în vecinătate), chiar dacă poate unele au o pondere mai mare. Iar infractorii simt slăbiciunea statului, ei fiind niște prădători (pe seama societății) au instinct ascuțite și își dau seama rapid pe cine pot mitui, pe cine pot înfricoșa, pe cine pot ignora fără riscuri. Nici nu mai are rost să spun că nepedepsirea conform legii a unor grupări penale în care rromii sunt majoritari contribuie la sporirea urii și intoleranței etnice la nivelul societății ca atare. Extremiștii, rasiștii, nu fac deosebirea între țigan sărac și bogat, integrat social sau neintegrat, totul e luat la grămadă, iar comunitatea rroma are de suferit.

În final, statul ajunge un simplu arbitru pervertit al relațiilor dintre grupuri iar libertatea de acțiune a fiecărui grup infracțional e limitată de “libertatea” celorlalte. Libertate de e jefui, a extorca, a impune legea junglei în cartierele orașelor. Cu alte cuvinte, Duduienii poate se abțin să dea spargeri sau să ofere bani cu camătă în zona Primăverii sau Cotroceni, din capitală, nu din teama de poliție și procurori ci pentru că acolo “fac legea” cei din gruparea Sportivilor sau alții de care eu unul habar nu am însă sigur există. “Sportivii” la rândul lor poate că nu se amestecă în zona Giulești-Grant, nici în Militari, Drumul Taberei etc. Nu vi se pare că sună cumva a anarhie? Ar mai lipsi ca statul să le ”concesioneze” contra cost zonele în care pot opera nepedepsiți iar ideea de contract social ar exploda.

Și astfel ajungem la clasica constatare că statul român e slab, are instituții fragile, e administrat de oameni nepreocupați fundamental de binele public ci de propriul lor buzunar, de bunăstarea proprie și a familiilor lor. Un stat care impune legea doar în fața cetățenilor corecți, și a micilor infractori, a găinarilor. Așadar celor lipsiți de capacitate de ripostă (spre a nu folosi în acest context negativ termenul “reziliență”). Dar care se face că plouă când dintre blocurile gri răsar “dinozaurii”, adică drăgălașele de clanuri, iar cetățenii fug să se ascundă care pe unde pot. Mai rău, o bună parte din opinia publică e convinsă că fără protecția unor politicieni cu funcții de decizie, fără acordul tacit al poliției, aceste grupări nu ar fi atât de puternice, mai ales pe plan local. Bunul simț ne spune că exact așa stau lucrurile. Desigur, sunt și polițiști integri, demni, care se simt umiliți și revoltați de situația existentă, dar nu au prea multe opțiuni. Nu sunt toți Marian Godină, si aibă blog cu sute de mii sau milioane de vizualizări și cărți lansate la edituri cunoscute. Avertizorii de integritate ar trebui protejați mai eficient și recompensați, fără ei sistemul se cangrenează pe zi ce trece. Protejați nu doar de șefi ci și de interlopi, mereu dornici să se răzbune. Teama de reacția șefilor (adică a celor care primesc ploconul de la interlopi sau ordine de la politicieni să se facă că nu văd nimic) e de înțeles până la un punct, la fel ca și frica de violențele comise de bandiți, mai ales în cazul polițiștilor care au familii. Demisia rămâne soluția convenabilă, denunțul ca avertizor de integritate cea extremă. Reforma sistemului e de departe treaba cea mai grea.

În concluzie dacă statul e neputincios în fața mafiilor, măcar să o recunoască. Ca să fac o glumă îndoielnică…măcar să fim lăsați să optăm fiecare, dacă vrem să acționăm doar individual sau colectiv. Sau să fim îndemnați să ne integrăm fiecare unui asemenea grup, pe criterii diverse – etnice, religioase, de cartier, de hobby etc – spre a ne atinge țelurile. Si atunci am avea un nou contract social între stat și grupuri, nu între stat și cetățenii luați separat. Cu prețul abandonării liberalismului occidental și al ieșirii din UE. Poate că am avea o viață mai simplă și mai fericită astfel…deși ar fi cumva o întoarcere la Evul Mediu, acolo unde grupurile erau mai importante ca indivizii iar unele grupuri aveau privilegii exorbitante față de altele. În codul penal există un articol dedicat asocierii în vederea comiterii de infracțiuni (art. 323), iar activitățile clanurilor de tip Duduianu sau Sportivii exact așa ceva sunt. Nici nu contează că acele grupuri existau poate, in nuce, dinainte să înceapă să comită actele infracționale, e irelevant. Nu am nimic cu o familie de 100 sau 200 de membri, toți viețuind într-o gospodărie extinsă. E treaba lor cum se organizează. Dar nu accept să fie tolerați când încalcă legile și sfidează statul. Dacă statul nu vrea să cadă în irelevanță și instituțiile sale de forță să fie iremediabil compromise, e timpul să arate că legile chiar se respectă, indiferent cine e cel sau cine sunt cei care ar dori să le încalce.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro