Sari direct la conținut

Șeful spionajului românesc, Gabriel Vlase, de la SIE, a plagiat zeci de pagini din doctoratul susținut la Academia SRI

HotNews.ro
Șeful spionajului românesc, Gabriel Vlase, de la SIE, a plagiat zeci de pagini din doctoratul susținut la Academia SRI
Directorul SIE, Gabriel Vlase, în 2018. Sursă foto: Agerpres

O investigație realizată de jurnalista Emilia Șercan în PressOne arată astăzi că doctoratul șefului SIE, Gabriel Vlase, include cel puțin 66 de pagini de conținut plagiat, în multiple secvențe de pagini copiate bloc, din teza fostului ministru al Apărării Sorin Frunzăverde.

  • Gabriel Vlase, fost politician PSD, a copiat de la un politician PNL, Sorin Frunzăverde, potrivit dezvăluirii de azi a PressOne. Reșițean de origine, liderul liberal Frunzăverde a murit la 59 de ani, în 2019.

Un alt politician, devenit între timp șeful serviciului secret SIE, a devenit doctor printr-o fraudă academică, susține ziarista Emilia Șercan. Teza de doctorat a directorului Serviciului de Informații Externe (SIE), Gabriel Vlase, numit în funcție de Klaus Iohannis în 2018, conține 66 de pagini plagiate din teza fostului ministru al Apărării Sorin Frunzăverde, arată jurnalista Emilia Șercan într-o investigație publicată în PressOne.

Cea mai lungă secvență de conținut plagiat numără 16 pagini consecutive. Acestea sunt luate din teza de doctorat susținută de Frunzăverde în 2004 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Teza cu care Vlase a obținut titlul de doctor a fost susținută în 2010 la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații (SRI).

Vlase l-a avut coordonator doctorat pe Constantin Onișor, la acel moment decanul celei mai importante facultăți din cadrul Academiei SRI, cea de Informații.  

„Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est” este titlul lucrării cu care directorul SIE a devenit doctor.

Comisia care a evaluat și a decis să îi acorde titlul științific a fost formată din: Luca Iamandi (profesor la Academia de Poliție), Constantin Țenu (profesor la Universitatea Națională de Apărare) și Gheorghe Toma (profesor la Academia SRI).  

Vlase și-a publicat doctoratul în 2010, adică în același an în care a susținut public lucrarea, la Editura RAO. Cartea, care a fost tipărită tot în toamna lui 2010, are un titlu diferit de cel al tezei: Securitate în Europa de Sud-Est. Actualitate și perspective strategice.

Postafața cărții apărute la RAO este semnată de Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste, cea mai opresivă structură de poliție politică din blocul comunist cu excepția celei din URSS înainte de 1989. 

Vlase nu a negat nici măcar o singură dată, în discuția cu PressOne, că și-a plagiat doctoratul: “Într-adevăr, cu plagiatul ăsta, dacă așa scrie la lege, așa scrie […]. Dar, unde-i greșeală, să fie greșeală. Rea intenție n-a fost. Vă spun sincer”. 

 La doar două zile de când președintele Klaus Iohannis l-a numit pe Vlase la șefia spionajului românesc, Newsweek România scria despre paragrafele plagiate în teza de doctorat a noului director SIE.

Două dintre cele patru lucrări indicate de Newsweek România ca fiind plagiate de Vlase au, la rândul lor, conținut plagiat din cartea lui Frunzăverde, fapt descoperit pe parcursul documentării realizate de Emilia Șercan pentru investigația din PressOne.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro