Își merită soarta, idiotul ăsta, Matei Brunul – sau de ce romanul lui Lucian Dan Teodorovici este nominalizat la Dublin Literary Award

​Vreo sută de pagini am citit. Ce mare lucru? E un roman, istoria lui „Matei Brunul”. Un tip care crede că tot ce zboară se mănâncă. Nu facem toți la fel? Matei Brunul-Bruno are o marionetă și lumea nu pricepe la ce-i trebuie asta? Eu m-am prins: marioneta este pretextul pentru a mai spune o dată că omul este o păpușică neputincioasă! Și vai, este trasă de sfori de cei puternici. Omul – marionetă, repet, veche metaforă, și ce poate aduce nou Teodorovici în chestiunea asta? Mă rog, pariul poate să fie interesant: să mai spună o dată că lumea e prost alcătuită. Atât mi-am spus și am continuat lectura. Au urmat încă 300 de pagini. Da. Romanul Matei Brunul mi-a luat piuitul, m-a rupt.

Cei mai mulți dintre comentatori, chiar David Lodge, văd povestea ca fiind tipică timpului comunist.

Da, personajul Matei Brunul se mișcă în primii ani ai comunismului lui Stalin din România. Dar eu am rămas trăznit. Brunul mi-a amintit de Idiotul-Lev Nikolaevici Mîșkin din Dostoievski. Adică, ce vreau să spun, indiferent de timpul istoric, tragedia lui Matei Brunul ar fi aceeași.

Ține de opțiuni. Brunul pune în discuție iar și iar Liberul-Arbitru. El face școala de păpușari. Asta-i meseria lui. Păpușar într-o lume plină de “marionetiști”.

Cine-s “marionetiștii”? Cei ce-și dau cu pumnul în piept că ei conduc lumea ca nimeni alții. Nu doar politicieni fără decență, profeți blocați în profeții, preoți fără cârma lui Dumnezeu. Oameni ai pumnului. Ai acțiunii cu orice preț.

Brunul cu școală chiar de mânuit păpuși alege să se întoarcă într-o lume care n-are nevoie de marionetiști profesioniști ca el.

Musca-n lapte. Dar care-s vremurile alea în care este plin de „marionetiști”? Vremurile în care vorbele devin ideologie, în care vorbele nu mai fac față, n-au sens pe pământ și sunt înlocuite de răul acțiunii cu orice preț.

Vremuri comuniste, da, dar și cele de astăzi, dictate de ideologii, vremea de astăzi a fugii după o etichetă cu coada între picioare și limba scoasă. O Românie înapoiată ca cea de astăzi. Care nu poate să-nțeleagă un Brun. Unde naivi ca Brunul sunt călcați în picioare, unde alegeri ca ale Brunului sunt alegeri tragice.

Brunul este Idiotul care alege să se întoarcă într-o lume care îl suspectează de erezie. Care-i locul lui? Pușcăria, pentru că nimeni nu-nțelege că poate fi un om pe lume care are o singură obsesie: să tragă sforile unei păpuși într-un spectacol de teatru.

Naivitatea și Bunătatea scot din sărite. Este curată condamnare la moarte.

Soluții: Amnezia și Fuga

Romanul “Matei Brunul” este pușcărie curată. Stilul lui Teodorovici este liturghie, egal, ba, pe undeva te scot din sărite explicațiile tehnice și expresiile-șablon. Dar, abia după ce citești, îți dai seama că Teodorovici te bagă și pe tine în pușcărie. Nu te sperie, ca pe Brun. Banalitatea cuvintelor înseamnă acces către un mecanism care te prinde-n inima lui și nu te lasă până nu te încătușează.

Precum Marionetistul Brun și tu, cititorul, crezi că-i formalitate. Brunul se va lupta cu sistemul și va câștiga. Este o iluzie a cititorului prins de stilul lui Teodorovici.

Și, spui, își merită soarta, idiotul.

Lumea n-are nevoie de nuanțe, de înțelegere, ce nu poate să-și explice, bagă la pușcărie. N-are timp de povești. Matei Brunul lovit de un accident, dar și de boala marionetei, care-i dă sentimentul fizic că e alcătuit din bucăți disparate, ajunge amnezic.

Luat în custodia unui supraveghetor, vede în dragostea Elizei salvarea.

Dar dragostea era falsă, ciripitoare. Fuga din lumea asta a lui Kafka? Ce sens are? Doar marioneta cu care umbla năuc, doar ea se salvează.

Matei Brunul ne vorbește de tragedia opțiunilor personale.

Deci, tot aia este. Ce-mi trebuie mie Brunul? Uite, îți spun eu dece mi-a trebuit mie Brunul. Pentru a-l citi și a vrea să-l uit. Sunt momente când vrei să-l strângi de gât pe eroul Matei pentru opțiunile lui. Și nu poți. Atunci preferi să-i uiți tragedia. Atât de puternic este stilul lui Teodorovici.

Este prima carte pe care vreau să o uit. Dar o dată intrată în creier, n-am scăpare. Am devenit marioneta acestei dihănii Matei Bunul-Bruno-brunul.

Motivul scrierii acestei recenzii:

Editia engleza a romanului Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, se afla pe lista lunga – anuntata pe 11 noiembrie 2019 – a unuia dintre cele mai prestigioase premii literare ale lumii, International Dublin Literary Award, alaturi de nume mari ale literaturii universale contemporane: Olga Tokarczuk (laureata Premiului Nobel pentru Literatura, 2018), Jonathan Coe, Dubravka Ugresic, Javier Marias sau Haruki Murakami. Romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014), cel mai premiat roman semnat de Lucian Dan Teodorovici si una dintre cele mai elogiate aparitii editoriale ale anului 2011, a aparut in Statele Unite ale Americii si in Marea Britanie, cu o prefata semnata de celebrul romancier David Lodge. Editia in limba engleza, in traducerea lui Alistair Ian Blyth, a fost publicata la Dalkey Archive Press.