Sari direct la conținut

Situație nouă la e-Transport: O companie a primit codul de la ANAF, dar nu apărea în sistem și a primit amendă / Se va judeca în instanță

HotNews.ro
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

RO e-Transport a fost prezentată mereu ca o măsură de combatere a fraudei. Prin acel sistem trebuie obținut de la CNIF (Centrul Național de Informații Financiare – Ministerul Finanțelor – ANAF), un cod UIT (e un cod unic generat de sistem). Companiile mari care transportă mult le obțin prin niște API, adică prin aplicații terțe.

Avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, a povestit ce a pățit recent o companie mare, motiv pentru care va începe o acțiune în instanță.

„O companie a obținut codurile UIT, au ajuns camioanele la Vamă, iar aceștia nu au găsit codurile UIT în sistem. Tu, ca și companie, în momentul în care ceri codurile UIT nu primești nicio confirmare: doar le primești. Simplul fapt că le primești, înseamnă că ți le-au emis”, spune Biriș, în cadrul unei conferințe organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Li s-a dat drumul în Vamă, marfa a fost descărcată, încărcată apoi în gestiune și s-au obținut venituri din vânzări.

Avocatul a continuat:

A venit Antifrauda ANAF și a zis: Da, dar noi nu le găsim. Înseamnă că nu sunt îndeplinite condițiile legale.

Compania: Ce facem?

ANAF: Păi, vă dăm o amendă. Vă dăm minim: 20.000 lei. Trebuie să vă confiscăm și contravaloarea mărfii: jumătate de milion de euro”.

„Întrebarea e: Noi ce facem? Generăm riscuri pentru contribuabili? Pentru cine? Pentru contribuabilii onești? O fi venit Antifrauda să vadă dacă marfa aia a fost înregistrată pe stocuri, dacă a fost vândută, dacă s-a colectat TVA? Nu i-a interesat”, povestește el, menționând că ieri (24 aprilie) a semnat acțiunea în instanță.

Biriș spune că aceste suprareglementări ne țin ocupați cu muncitul degeaba.

Îi țin și pe inspectori ocupați degeaba. De ce nu se reduc cei 9 miliarde euro din TVA (gap-ul)? Pentru că ținem inspectorii ocupați cu tot felul de prostii în loc să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor. Asta ne dorim noi. Ei oare ce-și doresc? Unde se duc cei 9 miliarde din TVA plus alte miliarde din alte chestii?”, se întreabă avocatul.

El este de părere că situația prezentată privind e-Transport se va repeta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro