Sari direct la conținut

SONDAJ FSLI: Programele școlare nu sunt adaptate la piața muncii, iar temele pentru acasă sunt un factor de stres

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

​​Programele şcolare trebuie schimbate, temele elevilor sunt de fapt un factor de stres, iar şcolile nu sunt dotate corespunzător, acestea sunt câteva dintre problemele semnalate de FSLI în urma unui sondaj de opinie online la care au participat profesori, părinţi şi elevi.

90,2% dintre respondenți susțin că programele școlare nu sunt adaptate cerințelor de pe piața muncii și la nevoile sociale. Participanţii la sondaj arată că, pe lângă materiile deja existente în programa obligatorie, ar mai trebui introduse unele noi precum educație pentru sănătate, educație sexuală, antreprenoriat, public speaking, educație financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoțiilor.

În ceea ce privește dificultățile pe care le întâmpină un elev în timpul orelor de curs, peste 70 % dintre cei chestionați fac referire la lipsa dotărilor din unitățile de învățământ.

Aproximativ 60% dintre participanţi se plâng de faptul că sunt prea mulți elevi la clasă, în timp ce 53% susțin că sunt prea puține exerciții aplicative. 51% se plâng de faptul că materia este prea grea, iar limbajul folosit la clasă are prea mulți termeni specifici.

În acelaşi timp, aproximativ 60% dintre cei care au răspuns la sondajul de opinie susțin că nu au beneficiat de lecții predate cu ajutorul tehnologiei moderne.

“Nu disciplinele sunt o problemă, ci programele școlare, gradul de dotare a unităților școlare cu material didactice tehnologizate. Se predă TIC fără calculatoare, educația tehnologică nu are nicio legătură cu activitatea practică, educația civică nu îi face pe copii mai receptivi la regulile sociale și respectarea lor. Schimbarea denumirilor unor discipline sau cosmetizarea altora, fără schimbarea strategiilor de predare-învățare, nu rezolvă situația adaptării copiilor la cerințele societății”, a comentat unul dintre participanţii la cercetarea online.

Temele pentru acasă, factor de stres

În privinţa temelor pentru acasă, jumătate dintre respondenţi susţin că sunt un factor de stres pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice, în timp ce cealaltă jumătate consideră că nu.

Pentru cei mai mulţi participanţi la sondaj, şcoala reprezintă în acest moment educație, loc de muncă, viitor, stres.

Potrivit FSLI, la sondaj au participat 1.053 de persoane. Sondajul s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2018, doar în mediul online.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro