Sari direct la conținut

Bucureștenii care nu au apă caldă de la începutul lunii mai așteaptă, deși autoritățile anunțaseră că furnizarea va fi reluată duminică

HotNews.ro
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

De la începutul lunii august, aproape jumătate dintre bucureștenii ale căror locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă. Inițial, Termoenergetica a anunțat că problema se rezolvă până în 11 august, apoi termenul a fost prelungit până în 20 august. Nici acest termen nu a fost respectat însă.

Termoenergetica și primarul general al Capitalei anunțaseră că lucrările vor fi gata, iar bucureștenii vor avea din nou apă caldă duminică. Conform site-ului Termoenergetica, ora estimată pentru reluarea furnizării apei calde era 23.30.

Nici acest termen nu a fost respectat însă, iar acum Termoenegetica anunță că furnizarea apei calde va fi reluată luni, la ora 23.30.

Aproape jumătate dintre bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu au apă caldă de la începutul lunii august. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că se fac două lucrări importante, cât este oprit CET SUD pentru revizie, astfel încât sectoarele 2 și 3 să poată fi alimentate și din CET Progresu, iar Sectorul 1 – zona de Nord, să poată fi alimentat și din CET Grozăvești, astfel încât, pe perioada iernii să nu mai apară probleme dacă unul dintre CET-uri cade. Pe lângă lucrările programate sunt și mai multe avarii. Cele mai afectate sunt sectoarele 2,3 și 4.

În 16 august, directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu, spunea că în 20 august, cel târziu, cei din sectoarele 2,3 și 4 vor avea apă caldă.

  • „Cu siguranță, din 20 august bucureștenii vor avea apă caldă. Chiar astăzi am văzut că lucrarea de la Releului este aproape de finalizare.
  • Cel mai probabil, mâine (joi – n.r.) sau poimâine va fi gata. Ținem legătura și cu colegii de la ELCEN. Sperăm ca revizia de la ELCEN să fie gata până atunci, nu am fost anunțați că e vreo problemă, deci va fi apă caldă.
  • La noi, la Termoenergetica, nu mai poate apărea nimic neprevăzut. Sigur, avarii mai pot apărea, dar nu ceva de această anvergură”, declara Claudiu Crețu pentru HotNews.ro.

El spunea că această lucrare la căminul din Releului trebuia făcută de acum 10 ani, pentru ca iarna, în cazul în care CET Sud cade, sectoarele 2 și 3 să nu mai rămână fără apă caldă.

Și primarul Nicușor Dan spunea în 18 august că lucrările de reparaţii din cauza cărora jumătate din București este fără apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă.

„Există două componente ale problemei: transportul şi producţia. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului (Ministerul Energiei – n.r.) se ocupă de producţie. Lucrările noastre s-au terminat azi. (…) Din momentul ăsta, CET Progresu poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant, dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.

Doar puțin peste 10% din rețeaua de termoficare din București este modernizată

În București, doar 10-12% din rețeaua principală de termoficare este modernizată, iar pierderile sunt colosale – undeva la 2.200.000 l/h în 2020. Din 2007, niciun primar nu a mai făcut lucrări semnificative de înlocuire a magistralelor de termoficare.

Un raport aprobat de Consiliul General al Municipiului București în 2018 arată starea extrem de proastă în care se află sistemul centralizat de termoficare la vremea respectivă, iar de atunci lucrurile s-au înrăutățit:

  • din 987,34 km conductă rețea primară de transport apă fierbinte, 68,8% are o vechime mai mare de 25 ani, 11,3% între 20 și 25 de ani, și 9,4% vechime între 10 şi 20 de ani. Doar 10,5% are o vechime mai mică de 10 ani;
  • din 2.963,27 km conductă rețea secundară (de distribuţie a apei calde de consum şi agentului termic de încălzire), 48% are o vechime de peste 25 ani, 14% o vechime între 20 și 25 de ani, 16% o vechime între 10 și 20 de ani și doar 22% o vechime mai mică de 10 ani.

Pentru modernizarea întregii rețele de distribuție și transport este nevoie de 1,4 miliarde de euro desfășurate pe o perioadă de 20 de ani, mai preciza documentul.

Citește și:

Abia anul acesta, Primăria Capitalei a început lucrările de reabilitare a acelor 210 km de rețea de termoficare cu fonduri europene, cu un tronson de 6 km, pe bd. 1 Decembrie 1918, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Anul acesta vor începe lucrările la 90 de km de rețea din cei 210 km, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2024, a anunțat Primăria Capitalei. Primăria Capitalei riscă să piardă finanțarea europeană de 260 milioane de euro, din cei 360 milioane, valoarea totală a proiectului, dacă nu termină măcar un tronson până la finalul acestui an. Primarul Nicușor Dan promite că banii europeni nu vor fi pierduți.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro