Sari direct la conținut

Dosar penal după avalanșele de la Cabana Capra / Poliția îi caută încă pe turiștii care au urcat acolo cu mașinile, deși drumul e închis

HotNews.ro
Avalansa Cabana Capra, Foto: ISU Arges
Avalansa Cabana Capra, Foto: ISU Arges

Poliția Argeș a anunțat marți că a deschis un dosar penal pentru înșelăciune după ce peste 70 de persoane au rămas blocate la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan după producerea unor avalanșe, turiştii ajungând acolo pe un sector de drum închis circulaţiei.

Conform datelor transmise anterior de IPJ Argeş, Transfăgărășanul este închis traficului de la kilometrul 104, încă din 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar şi prin indicator şi barieră la kilometrul 104. Deși drumul spre Cabana Capra era închis circulației, în momentul avalanșei de sâmbătă seară la cabană se aflau 72 de persoane – 57 de turiști și 15 angajați ai complexului.

Mașinile turiștilor, în continuare blocate în zăpadă la Cabana Capra

Marți, Poliția Argeș a anunțat că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş fac cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Curtea de Argeş, pentru infracțiunea de înşelăciune.

De asemenea, poliţiştii spun că se fac verificări pentru identificarea şoferilor mașinilor care au fost avariate în urma avalanşei.

  • „Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică şi au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor şi întocmirea documentelor legale”, arată sursa citată.

Conform legii, termenul pentru sancţionarea șoferilor este de şase luni. Şoferii care au intrat pe drumul închis riscă să aibă permisele suspendate pentru 60 de zile şi pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare.

Maşinile aflate în parcarea cabanei sunt încă prinse sub zăpadă. Unele au fost răsturnate pe plafon, altele au fost luate de valul de zăpadă şi ridicate peste maşinile parcate alături.

Anchetatorii vor să stabilească dacă reprezentanții cabanei i-au informat peturiști despre „potențialul pericol”

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că, în prezent, în cadrul dosarului se fac cercetări in rem pentru înşelăciune, nefiind pusă sub acuzare nicio persoană.

Fapta are legătură cu acţiunea reprezentanţilor cabanei Capra din Făgăraş.

Conform surselor citate, anchetatorii vor să stabilească dacă operatorul turistic a transmis persoanelor cazate în cabană ”starea de potenţial pericol”, în condiţiile în care reprezentanţii cabanei au deszăpezit drumul de la kilometrul 104 până la unitatea de cazare, au cazat turişti, le-au pus parcarea la dispoziţie celor care urcat cu autovehiculele până acolo.

Toate aceste acţiuni au avut loc în contextul în care Transfăgărăşanul era închis încă din luna octombrie a anului trecut, iar meteorologii şi salvamontiştii anunţaseră, pe mai multe căi, că pentru zona în care este situată cabana au fost emise Coduri meteorologice, dar şi avertismente privind risc de producere a unor avalanşe.

Şeful Salvamont Argeș, „șocat” că nu au existat victime după avalanșele din Făgăraș

Prima avalanşă a lovit cabana Capra din Făgăraş sâmbătă seară, în timp ce turiştii petreceau la o zi onomastică. Evenimentul a avut loc la zece minute de la servirea tortului. Turiştii au povestit că au auzit un zgomot „ca o bombă”.

O altă avalanşă puternică a avut loc duminică dimineaţă.

Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, care este şi şef al Comisiei de avalanşe din cadrul Salvamont România din anul 2006, spunea că au fost şase avalanşe, din care două „enorme”.

  • „Eu sunt şocat, uimit că o succesiune de astfel de avalanşe nu a făcut absolut niciun fel de victimă. (…) Pot să vă spun că au fost şase avalanşe, două dintre ele enorme.
  • A doua, eu am mai văzut aşa ceva la începutul lui mai 1985, când am început să merg în Făgăraş. Faptul că nu a fost nicio victimă mie mi se pare un noroc extraordinar, lucru care se datorează faptului că a fost foarte târziu, s-a întâmplat prima avalanşă la ora zece şi jumătate (seara – n.r.), era deja viscol. Dacă era în timpul zilei, ar fi fost o tragedie. Şi a doua avalanşă a plecat în creierii dimineţii când oricum nu circula nimeni şi era viscol”, a afirmat Ion Sănduloiu, duminică seară, conform News.ro.

El a explicat că zăpada de pe un întreg versant a plecat la vale, iar una dintre avalanşe a „ras” o pădure.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro