Sari direct la conținut

Biden spune că nu presează Israelul: „Își ia propriile decizii” în privința pauzelor umanitare

HotNews.ro
Joe Biden , Foto: Jacek Boczarski / AFP / Profimedia
Joe Biden , Foto: Jacek Boczarski / AFP / Profimedia

Joe Biden a făcut o declarație privind importanța pauzelor umanitare, în contextul confuziei cu privire la măsura în care acestea vor avea loc.

Anterior, Casa Albă a anunțat că Israelul a fost de acord cu noi pauze zilnice de patru ore în nordul Fâșiei Gaza, dar purtătorul de cuvânt al Forțelor terestre israeliene, colonelul Richard Hecht, a declarat că nu a existat „nicio schimbare” și s-a referit la ferestrele existente ca fiind „pauze locale tactice pentru ajutor umanitar, care sunt limitate în timp și zonă”, potrivit Sky News.

Într-o serie de postări pe X, Biden a declarat că a vorbit cu liderii Israelului despre importanța pauzelor „de săptămâni întregi”.

„Aceste pauze vor ajuta la ducerea civililor în zone mai sigure, departe de luptele active. Ele reprezintă un pas în direcția corectă. Aveți cuvântul meu: voi continua să militez pentru siguranța civililor și să mă concentrez pe creșterea ajutorului pentru a ușura suferința oamenilor din Gaza.”, a spus el.

Dar șeful de la Casa Albă a ținut să precizeze: „Permiteți-mi să fiu clar: Israelul își ia propriile decizii”, adăugând că Hamas se ascunde printre populația civilă și îi pune în pericol pe palestinienii nevinovați.

„Ei [Israelul] au obligația de a face distincția între teroriști și civili și de a respecta pe deplin dreptul internațional”, a spus Biden.

El a adăugat că două „pasaje umanitare” vor permite oamenilor să fugă din zonele ostile începând de joi.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro