Cum să îi vorbești copilului despre substanțele psihoactive. Sfaturile psihiatrului

Consumul de substanțe psihoactive s-a amplificat în ultimii ani în România, un raport din 2022 al Agenției Naționale Antidrog arătând că 10,7% dintre persoanele de 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii. Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri, Gabriel Diaconu, fixează câteva repere ale strategiilor prin care părinții îi pot sfătui pe copii în privința substanțele nocive. Cheia succesului este de a construi, în timp, o relație care să-i permită copilului să-și împărtășească temerile și preocupările și, eventual, să ceară ajutor când se află în dificultate.

Despre ce vorbim când spunem droguri

Dezideratul realist nu ar trebui să fie eradicarea fenomenului, pune specialistul lucrurile în context. „Pentru că: unu – este imposibil și, doi – este inutil. Dezideratul ar trebui să fie consumul de o manieră responsabilă și controlată. Iar aici există o notă foarte importantă: Când vorbim de consum, vorbim generic de consum. Când vorbim de substanțe de uz recreațional, vorbim generic de substanțe de uz recreațional. Există o clasă, o categorie de substanțe, pe care omul nu ar trebui să le consume niciodată. Iar în această clasă de substanțe care nu ar trebui consumate niciodată intră narcoticele și stupefiantele, simpatomimeticele sintetice de mare putere, substanțele înalt adictogene și otrăvurile”, enumeră medicul psihiatru.

Țările civilizate, mai spune expertul, au făcut o clasificare, care este imperfectă, dar în care au introdus aceste substanțe, acești compuși chimici din cauza impactului devastator asupra corpului uman. „Acești compuși reprezintă un procent relativ mic din pleiada de substanțe de uz recreațional, care este foarte mare”.

Și atunci, orice discuție pe care un părinte o are cu copilul lui ar trebui să înceapă dinainte de a nominaliza substanța X sau Y, înainte de a pronunța cuvântul drog: „Este opinia mea profesională, pe care o spun pe toate canalale, inclusiv în grupurile de lucru în care sunt delegat din partea Ministerului Sănătății. Anume că termenul drog este, în cel mai bun caz, ineficient, în cel mai rău caz, dăunător. De ce ineficient? Pentru că atașează anumite credințe folclorice despre ce e acela un drog, care se referă la substanțele de care vorbeam – substanțele de mare risc. De fapt și de drept, să spui drog nu face decât să împingă populația celor care doresc și urmează să consume către explorarea unor alternative care vor fi găsite în piață și care au parte de un marketing extrem de agresiv, prin care se promite că sunt „legale”, ”sigure”, „foarte distractive, fără urmări”. Dar aceste substanțe – și mă refer la NSP-uri, adică la noi substanțe psihoactive – sunt de multe ori cel puțin la fel de periculoase, dacă nu mai periculoase decât cele ”originale”. Deci, să pronunți cuvântul droguri ori nu produce niciun efect, ori produce efectul paradoxal. Într-adevăr, sperie copiii și adolescenții să nu consume cocaină, heroină, opiu, hașiș, dar îi imping în zona NSP-urilor, unde s-ar putea ca daunele să fie dacă nu la fel de mari, cu siguranță mai diverse decât în cazul celor dintâi”, subliniază Diaconu.

Tehnica SMART – ce înseamnă

Este utopic să ne imaginăm că un copil își anunță părintele înainte de a consuma o astfel de substanță, așa că, sfatul specialistului este ca părintele să creeze și mențină o relație cu copilul care să-i permită acestuia să discute ulterior despre experiența pe care a avut-o.

Medicul psihiatru propune părinților o tehnica SMART – ușor de implementat, care derivă din practica psihoterapeutică.

”Când părinții își angajează copiii într-o discuție despre consumul recreațional de substanțe și dacă propun un obiectiv – care nu poate să fie abstinența, dar poate să fie consum controlat, responsabil și comunicare post-consum – acest obiectiv trebuie să fie SMART.”

Acronimul înseamnă S – de la specific: „De multe ori, părinții, în așteptările lor de la copii sunt profund nespecifici, generici, metaforici. M înseamnă măsurabil, A, plauzibil de atins, R, robust – adică prin ceea ce faci, faci o diferență. Și, pentru mine cel puțin, ultima literă din acronimul acesta, este cea mai importantă. T vine de la timp. Adică, la fel ca orice altă activitate, ai nevoie să o încadrezi pe o axă a timpului. Părintele trebuie să aibă un moment de reflecție înainte de a porni o discuție cu copilul lui și anume are nevoie să-și formuleze un obiectiv care să fie SMART. Pentru că, dacă nu va fi un obiectiv SMART, conversația va sfârși în derizoriu”, explică psihiatrul.

Părinții au nevoie să-și angajeze activ copiii nu doar prin activități, dar și prin dialog. „În practica mea psihiatrică, majoritatea oamenilor spun că în copilărie și adolescență nu vorbeau cu părinții lor. Că pe părinți nu-i interesa soarta lor. Conversația era directivă, ei primeau instrucțiuni, ordine, de genul eu vreau, tu trebuie”, mai spune expertul.

Cum vorbim cu copilul

Și așa ajungem la stilul de comunicare: „Plecăm de la regula că părintele știe să vorbească cu copilul lui. Și asta nu înseamnă că părintele este expert în arta conversației, ci că are o relație profundă de atașament cu copilul lui”, explică expertul.

Pentru a comunica eficient, părintele are nevoie să fie informat și să transmită informația într-un limbaj care să poată fi decodificat de copil: „Dacă vorbesc cu copilul meu într-un limbaj de ”Ana are mere”, copilul trebuie să înțeleagă. Să știe cine este Ana, să știe ce înseamnă să ai și să mai fi văzut un măr în viața lui”, precizează medicul.

Următoarea treaptă de comunicare este cea directivă, generatoare de comportament acțional. Nu poți să dai însă o directivă, un ordin, fără a livra mai înainte o informație. Mulți părinți greșesc însă având un stil directiv, în care caută să-și disciplineze copilul, să-l supună: „Și prin asta ei, de fapt, previn o dezvoltare a competențelor psihice ale copilului în a judeca de unul singur. Pentru că nu ai nevoie să judeci atunci când cineva îți dă un ordin, ci doar să îl execuți”, atrage atenția Diaconu.

„Părintele trebuie să se întâlnească la jumătatea drumului cu copilul”

Palierul de bază în comunicare este însă cel emoțional.

„În momentul în care părintele discută cu copilul, primul lucru de care are nevoie este să valideze identitatea acelui copil. Aceasta înseamnă să-l vadă, să-l audă, să-i spună că e ok așa cum este, chiar dacă e ras în cap sau are părul verde. Adică, părintele trebuie să se întâlnească la jumătatea drumului cu copilul. Dau un exemplu: eram foarte la începutul carierei la Spitalul Obregia și veneau copii care aveau probleme de joc compulsiv pe calculator. Și a venit o familie formată din tată militar și mamă profesoară. Și copilul era, la 8 ani, un jucător înrăit. Tatăl îl pedepsise, puștiul se răzvrătea, mama plângea și încerca să arate că are autoritate. Era un tămbălău. Și l-am întrebat pe tată un lucru simplu: v-ați jucat vreodată pe calculator? Nu, mi-a spus, cum să fac asta? E o prostie, nu vezi ce i-a făcut fiului meu? Și am zis: dacă nu v-ați jucat niciodată, cum ați putea să vorbiți despre obiceiul acesta cu fiul dvs? I-am recomandat să se joace împreună o oră, o dată pe săptămână. Pentru că nu poți emite credințe, opinii despre aceasta fără să o fi văzut. Și mai mult decât atât, nu aveți ce vorbi cu copilul. Acesta este palierul emotic-empatic ”, punctează medicul.

Asta nu înseamnă că e indicat – dacă un părinte vrea să vorbească cu copilul despre substanțele de uz recreațional – părintele să fi consumat așa ceva: „Nu, câtuși de puțin. Dar nimic nu împiedică un părinte să petreacă timp cu copilul în ceea ce înseamnă căutarea plăcerii și obținerea unei recompense, să aibă activități cu copilul lui prin care să obțină acest gen de răspuns biologic, fiziologic și comportamental. Într-o proporție zdrobitor de mare, copiii ajung să caute astfel de senzații în grupul lor în tandem unii cu ceilalți pentru că sunt deprivați emoțional și sunt invalidați la nivel emotic-empatic acasă la ei. Asta nu înseamnă că părinții sunt de vină. La rândul lor, părinții sunt oameni care trudesc din greu, merg la serviciu și nici ei nu au timp pentru ei”, mai spune medicul psihiatru.

Echilibru în toate

În concluzie, copilul are nevoie de o persoană de suport lângă el și nu trebuie privit ca un element pasiv în relația cu părintele. „Părinții cred că dacă le vor da copiilor timp și atenție în weekend, refac cele 4-5 zile în care au fost absenți. Sau dacă o să plece 3 luni la muncă în străinătate și o să vină o lună în țară, probabil, vor recupera cele 3 luni în cele 2 săptămîni în care stau cu copiii lor. Ceea ce bunul simț ar trebui să ne spună că asta e fals”, subliniază Diaconu. „În fiecare zi, ar trebui să ai minimum 30 de minute alături de copilul tău. Nu stând ca două momâi una lângă alta, ci făcând o activitate – ceea ce poate să însemne că gătești împreună cu el, că te joci împreună cu el, te plimbi cu el, te cerți cu el – dar că îl angajezi în zona de comunicare reală cu el”, conchide medicul psihiatru.

Principalele droguri consumate în România

Într-un raport din 2022 al Agenției Naționale Antidrog se arată că 10,7% dintre persoanele de 15-64 de ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii. 6% dintre ei au consumat și în ultimul an, iar 3,9% au consumat şi în ultima lună. Faţă de studiul anterior, se observă creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună, a cărui rată de creştere este de 2,2 ori. Totodată, la nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii este de 9,5% , în timp ce, consumul oricărui tip de drog ilicit în ultimul an a fost declarat de 9% dintre elevi.

Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală – ocupând locul al doilea în „topul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanţe psihoactive (NSP) -, cât şi de elevi. Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut, 19,4 ani.

Potrivit aceleiași surse, 8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat canabis de-a lungul vieții, 7,2% au consumat în ultimul an, iar 3,3% dintre ei au consumat și în ultima lună. 1% dintre elevi au debutat în consumul de canabis la vârsta de 13 ani sau mai devreme.

Consumul de cocaină/ crack înregistrează al treilea nivel al consumului în „clasamentul drogurilor ilicite”.

Apărute pe piaţa drogurilor din România în 2009, noile substanțe psihoactive (NSP) au înregistrat, în anul 2019, cel mai mare nivel al consumului în populația generală, situându-se pe primul loc în „topul celor mai consumate droguri ilicite din România.

Raportul arată că 6,3% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani inclusă în eşantion a declarat consum de NSP de-a lungul vieţii, 3,1% dintre persoanele intervievate au declarat consum de NSP în ultimul an și 2,5% au menționat că au consumat NSP și în ultima lună.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 12 ani, vârsta medie de debut este de 19,4 ani, iar cea mai frecventă vârstă de debut este 17 ani.

Sursa foto: Dreamstime.com