Provocări din viața de părinte. Top 5 situații dificile pe care le poți avea cu copiii și cum e sănătos să reacționezi

Ca părinte, te confrunți cu multe provocări. Multe dintre ele nici nu ți le puteai imagina înainte! Deși nu te pregătește nimic pentru ce va urma, a fi părinte înseamnă a găsi un echilibru între a avea grijă de copii și a-i lăsa să învețe din greșelile lor. Am selectat câteva dintre provocările frecvente din viața unui părinte și explicăm cum e sănătos să reacționăm când se întâmplă.

1. Când copilul a greșit și suferă. Sau n-a greșit, dar suferă că e respins

Este trist și suferă. Indiferent care sunt motivele care l-au adus aici, nu e o ideea bună să încerci să-l protejezi de durere. Dacă a greșit, suferința, tristețea pe care o resimte acum este cel mai bun mod de a învăța că acestea sunt consecințele unei greșeli. Dacă nu a greșit, dar suferă că a fost respins ori a pierdut pe cineva drag, tot nu-l ajuți dacă încerci să-l scoți din starea în care se află. Este treaba noastră, ca părinți, să ne ajutăm copiii în momente dificile, dar nu este treaba noastră să reparăm lucrurile pentru ca el să treacă peste ceea ce simte. Maturizarea are loc în astfel de contexte. În același timp, schimbarea are loc acum. Aceste sunt momentele în care învață responsabilitatea pentru acțiunile sale.

CE FACI CA PĂRINTE: Îl poți ajuta doar fiind alături de el. Ascultându-l, lăsându-l să vorbească, atunci când este pregătit, despre ce simte. Înțelegându-l, și spunându-i asta, fără să-i ții predici despre viață. Demonstrându-i că, indiferent ce a făcut, ești lângă el și vei fi mereu acolo. Știind că ești alături de el, îi oferi cel mai important lucru pe care un părinte îl poate oferi: iubirea necondiționată.

2. Când trebuie să te confrunți cu judecata celor care dezaprobă comportamentul copilului tău și rușinea ta

Când copilul tău face crize de nervi în public ori este neascultător apar acele priviri cu subînțeles care spun toate același lucru: „De ce nu-ți potolești copilul?” Aceste căutături răutăcioase te pot face să te simți un părinte rău, incompetent, chiar dacă tu știi că faci tot ce poți pentru a-ți crește copilul cât mai bine. Dar ceilalți te vor judeca. Este posibil să te simți jenat sau rușinat și să-ți faci griji cu privire la modul în care vor reacționa acești oameni la comportamentul copilului. E posibil să te autoînvinovățești. Însă ar trebui să știi că aceste crize de furie ale copiilor sunt normale. Și că oamenii care cred că „pe vremea lor” nu se întâmplau, se înșală. Toți copiii au crize de nervi, dar ele sunt mai frecvente și mai intense la cei cu temperament puternic, care simt emoțiile cu o mai mare intensitate. Nu au ca scop manipularea și nici nu trebuie ignorate.

CE FACI CA PĂRINTE: Dacă îți faci griji că oamenii te-ar putea judeca în minte pentru crizele de furie ale copilului tău, oprește-te. Nu poți gândi ce cred alții și nici nu e bine să faci asta pentru că în 95% din cazuri vom interpreta greșit acest lucru. Pentru că ori de câte ori suntem negativi – mi-e teamă de ceea ce ar putea spune lumea – ajungem să ne convingem că lumea are gânduri negative despre noi. Pentru că nu „citim” gândurile celorlalți în căutarea speranței, ci în căutare de critici. Mai ales atunci când ceva nu merge bine. Încearcă mai degrabă gândirea pozitivă te va ajuta să te calmezi și să-ți ajuți copilul să se liniștească. Nu te interesează ce cred ceilalți.

3. Când descoperi că minte

Toți copii mint. Când sunt mici o fac pentru atenție sau pentru că au multă imaginație. Uneori, ignorând astfel de comportamente, acestea dispar pur și simplu. Alteori, când copilul persistă în minciună, este nevoie să-i urmărești comportamentul și stai de vorbă cu el. Dar nu-l acuza, sperând că își va schimba comportamentul. Nu faci decât să-l faci să se simtă prost, descoperit și fără ajutor. Explică-i cum se poate simți dacă este descoperit de către alții ca a mințit. La adolescență, lucrurile se schimbă. Un adolescent care minte ar putea ascunde niște obiceiuri care îi pot dăuna – prieteni nepotriviți, consum de droguri, fumat, alcool. Ori pot doar să braveze, așa că nun e deloc o idee bună să sari cu acuzații.

CE FACI CA PĂRINTE: Rezistă impulsului de a prinde adolescentul cu minciuna. Nu aplici legea. Ești părinte. Ideal ar fi să aveți o relație de prietenie, în care să fi ajuns, cândva, în punctul de a vă face confidențe. Dacă nu sunteți acolo și nici nu ați fost niciodată, este nevoie de multă răbdare și o tonă de tact. Nu grăbi lucrurile, dar rămâi vigilent. Fă-l să aibă încredere în tine, ca mai apoi să vorbească. Spune-i despre minciunile pot face rău altor oameni, relației dintre ei și că strică stima de sine de îndată ce se află. Că oamenii nu vor prieteni care mint.

4. Când copilul nu are încredere în tine

Există multe motive pentru care am putea înceta să mai avem încredere în cineva. Poate că ne-au mințit sau nu și-au îndeplinit promisiunile de prea multe ori. Poate simțim că ne-au abandonat sau nu au reușit să ne facă să ne simțim protejați. Ce faci când copilul tău nu are încredere în tine?

CE FACI CA PĂRINTE: Uneori, adolescenții ar putea trece printr-o fază în care nu au încredere în tine. Nu-ți spun nimic, dar se confesează altor adulți, mentori sau prieteni de încredere. Dacă acesta este cazul tău, încearcă să descoperi cine sunt acei oameni. Dacă îi oferă ceea ce tu nu ai reușit, încurajează-l în aceste relații. Este mai important să aibă pe cineva căruia să i se confeseze decât pe nimeni.

5. Când vine vremea să le oferi independență

Azi vrea să doarmă cu tine în pat și mâine îți trântește ușa camerei în nas. Azi plânge când întârzii să-l iei de la școală și de mâine îți petreci nopțile în fața geamului, așteptându-l. Ca vântul trec aceste clipe. Ca părinți, când copii cresc, trebuie să ne îndepărtăm puțin de ei, să ne retragem și să-i lăsăm să joace singuri jocul vieții. Le rămânem alături, ca o plasă de siguranță mereu bine întinsă „în caz că…”. Tot copiii noștri vor fi și noi tot așa o să-i vedem toată viața, dar trebuie să le oferim spațiu pentru a învăța, spațiu pentru încercări și eșecuri.

CE FACI CA PĂRINTE: Oricât de dureros ar fi să acceptăm uneori, copiii noștri se nasc pentru a se îndepărta de noi. Există un sentiment de durere în asta. Este important să ne amintim că tot ce face pentru ei până la acest moment, ar trebui să-i pregătească pe ei pentru această separare. Să aibă încredere în ei, să fie luptători, să nu le fie teamă să greșească. Mai ales dacă știu că părinții sunt mereu alături de ei.

De multe ori, este greu să fii părinte. E dureros să nu-i putem proteja, deși simțim că putem muta munții din loc pentru ei. Este sănătos însă să ne ferim să-i înconjurăm cu un grad de sârmă și să-i lăsăm să-și învețe propriile reguli de viață. Situații dificile fac parte din viață. Să le fim alături e tot ce putem face, uneori.

Sursa foto: Dreamstime.com