Sari direct la conținut

Singurătatea unui supraviețuitor al Holocaustului în vremea coronavirusului. Terapia online, una dintre soluții

HotNews.ro
Elias Feinzilberg (twitter), Foto: Hotnews
Elias Feinzilberg (twitter), Foto: Hotnews

Elias Feinzilberg, un supraviețuitor al Holocaustului în vârstă de 102 ani, petrece ziua de marți în care Israelul comemorează moartea a 6 milioane de evrei în lagărele naziste departe de familia sa, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

De la etajul trei al casei sale din Ierusalim, Elias a trimis sărutări fiicei sale, nepoților și strănepoților care stăteau în stradă, la distanță, în timp ce sirenele au sunat în toată țara pentru a comemora victimele Holocaustului, scrie Reuters.

„Mă doare că nu pot fi cu familia mea, cu prietenii”, a spus Feinzilberg de la fereastră.

În Israel, în jur de 190.000 de surpaviețuitori ai Holocaustului sunt obligați astăzi să își petreacă timpul departe de familie, ca urmare a regulilor privind combaterea pandemiei de coronavirus.

În timp ce sirenele răsunau, membrii familiei sale, printre care cinci strănepoți de 19 ani, și-au înclinat capetele și i-au făcut cu mâna.

Vârsta medie a supraviețuitorilor este de 84 de ani, ceea ce face ca acești oameni să fie în grupa cu cel mai mare risc pentru infecția cu Covid-19.

Israel, o țară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat până acum în jur de 13.833 de cazuri de îmbolnăviri și 181 de decese.

Feinzilberg, născut în Polonia în 1917, a fost închis împreună cu familia sa într-un ghetou din Lodz, după invazia naziștilor din 1939. Tatăl său a murit în ghetou, în timp ce mama și surorile sale au fost ucise în lagărul de exterminare de lângă Chelmno.

În condițiile pandemiei, la fel ca alți bătrâni, supraviețuitorii Holocaustului sunt izolați la domiciliu ceea ce ridică probleme legate de reactivarea unor amintiri.

„Singurătatea este unul dintre principalii factori de stres emoțional”, a spus Offir Ettinger, un purtător de cuvânt al Autorității privind Drepturile Supraviețuitorilor, care oferă sprijin acestora prin intermediul unor ong-uri.

„În fiecare an, de Ziua Comemorării Holocaustului un număr mai mare de supraviețuitori apeleză la ajutorul nostru, însă anul acesta este diferit din cauza pandemiei de coronavirus”, a mai spue el.

„Chiar și simpla invocare a sintagmei stare de urgență poate reactiva amintiri dureroase”, a mai spue el, referindu-se la faptul că oamenii pot retrăi experiența din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când s-au confruntat cu restricții draconice impuse în ghetouri și lagăre.

Una dintre soluții este organizarea de ședințe de terapie, online, desfășurate de asistenți sociali și psihologi, potrivit lui Ettinger, acesta adăugând că numărul celor care apelează la astfel de ședințe este tot mai mare.

Însă fiica lui Elias Feinzilberg spune că tatăl său face față situației și este optimist, știind că familia sa este bine.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro