Sari direct la conținut

Arafat: Nu sunați la 112 dacă nu vă răspunde DSP sau medicul de familie / Cât de greu va fi valul 2 de COVID-19 depinde de noi

HotNews.ro
Numarul 112, Foto: EENA
Numarul 112, Foto: EENA

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, le-a transmis din nou oamenilor să nu sune la 112 dacă au simptome ușoare de COVID-19 sau dacă nu le răspunde medicul de familie sau DSP, pentru că 112 trebuie să rămână disponibil pentru urgențe. Arafat a mai spus că gravitatea valului 2 al pandemiei va depinde de reacţia oamenilor privind respectarea restricţiilor.

  • „Nu se sună la 112 pentru concedii, întrebări simple, pentru oameni asimptomatici sau foarte ușor simptomatici, care nu au probleme, dar care nu au reușit să ia legătura cu DSP. 112 să rămână doar pentru urgențe (…), de exemplu, dacă nu poți respira.
  • Să suni la 112 pentru că nu a răspuns DSP sau medicul de familie nu este locul potrivit. Este normal să fie ajutată persoana respectivă dar nu prin 112″, a afirmat Raed Arafat.

Cât de greu va fi valul 2 de COVID-19, depinde de noi

Şeful DSU a mai spus că gravitatea valului 2 al pandemiei de COVID-19 va depinde de reacţia oamenilor privind respectarea restricţiilor.

  • „Valul 2, nu numai noi, ci pe emisfera nordică, ne gândim că va fi pe perioada iernii. Acum, cât de greu va fi valul 2 depinde de noi. Dacă reuşim să stopăm creşterea, să păstrăm un platou, să începem o descreştere care durează, clar că putem ţine situaţia sub control, cum am ţinut-o în primul val”, a declarat Arafat la Ciolpani, unde a avut loc recepţia unor materiale sanitare, potrivit Agerpres.

El a spus că, dacă nu se respectă regulile, dacă vor fi presiuni să nu se ia anumite măsuri sau anumite restricţii, atunci „s-ar putea ca lupta să fie mult mai grea şi pe o durată chiar mai lungă”.

Arafat a mai susținut că la momentul acesta se face un număr de teste semnificativ de mare, comparativ cu alte ţări: „S-a crescut, de la 3.000 am ajuns la aproape 25-27.000 – teste care se fac zilnic, deci capacitatea a crescut, dar, clar, orice capacitate de testare suplimentară este bine-venită”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro