C.T. Popescu relatează cum l-a mințit Ion Iliescu în față. Povestea firului roșu cu Kremlinul și rolul lui Traian Băsescu
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a povestit, la podcastul Vorbitorincii, că fostul președinte Ion Iliescu l-a mințit „în față” de trei ori, el relatând una dintre aceste ocazii, legată de telefonul direct pe care Iliescu l-a păstrat cu Kremlinul la începutul anilor 90.
„M-a mințit de trei ori în față”, a povestit C.T. Popescu în emisiunea la care a fost invitatul scriitorului Radu Paraschivescu și jurnalistului Cristian Striblea.
Una dintre aceste ocazii a avut loc în 1997, la scurtă vreme după ce Ion Iliescu pierduse alegerile prezidențiale în fața lui Emil Constantinescu.
„Vine Ion Iliescu la directorul ziarului Adevărul, Dumitru Tinu, împreună cu Corina Crețu, era purtătoarea lui de cuvânt. Ce au discutat ei acolo în birou, nu știu (…) Când pleacă din birou de la Tinu, îi spune Corinei Crețu: „Dar domnul Popescu unde lucrează? Hai să mergem și la el!” A intrat în birou, eu zic: „O icră, o proteină, o atenție…?” Eu nu înțelegeam ce caută la mine, că nu mă dusesem eu să-i iau un interviu”, a povestit jurnalistul.
Întâlnirea a avut loc imediat după ce tabloidul rusesc Zavtra scrisese că Ion Iliescu, cât a fost președinte al României în perioada 1990-1996, a păstrat telefonul scurt, așa-numitul „fir roșu” cu liderii de la Kremlin din anii 90, Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn. „Aici (în România – n.red.) a explodat totul, eram în plină furtună”, a povestit Popescu.
În aceste circumstanțe, C.T. Popescu l-a întrebat pe Ion Iliescu, off the record, dacă povestea era adevărată.
„S-a uitat la mine cu o privire absolut sinceră, directă: „Dragă, cum să am? Tu nu vezi ce inventează ăștia?” M-a impresionat naturalețea cu care mi-a spus. Au plecat, eu aveam de scris un editorial (…) M-a setat domnul președinte, eu l-am crezut. Atunci m-a convins”, a spus jurnalistul.
După ce s-a apucat de scris, acesta a primit un telefon. „Pare literatură proastă căci la telefon era un viitor președinte, Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor, cu care atunci eram în relații bune (…) Zice: „Știți de ce v-am sunat? Că n-aș vrea să vă compromiteți.” Parcă avea un microfon în birou la mine. „Chestia cu telefonul roșu… Este telefonul roșu! Știți de ce? Pentru că a fost și la mine până l-am scos eu.” La el la Ministerul Transporturilor!”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Închid telefonul și apoi am zis să merg pe mâna lui Băsescu. Și bine am făcut. Vedem școala comună pe care o are cu domnul Putin, să mintă fără să clipească”, a mai spus Popescu.