Ungaria va cumpăra "mari cantități" din vaccinul rusesc Sputnik V
Guvernul ungar a anunțat vineri că a încheiat un acord cu Rusia pentru achiziționarea de „mari cantități” din vaccinul rusesc Sputnik V, deși acesta nu a fost încă examinat de autoritățile sanitare europene, relatează AFP.
Ministrul ungar al Afacerilor externe, Peter Szijjarto, în vizită la Moscova, a făcut acest anunț într-o înregistrare video pe contul său de Facebook.
„Detalii vor fi oferite ulterior”, a precizat el, în condițiile în care Institutul Național de Farmacologie și Nutriție al Ungariei (OGYÉI) a emis joi autorizații temporare atât pentru vaccinul anti-Covid Sputnik V cât și pentru cel dezvoltat de AstraZeneca.
Țările UE pot autoriza la nivel național un vaccin fără evaluarea acestuia de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) în cazul unei urgențe.
Doar două vaccinuri sunt în prezent autorizate în UE: Pfizer-BioNTech și Moderna. Avizul pentru AstraZeneca, deja folosit în Marea Britanie, urmează să vină înainte de finalul lunii.
Premierul Viktor Orban și-a reafirmat vineri nerăbdarea, după un summit al celor 27 consacrat acestui subiect.
„Va trebui să ne confruntăm cu faptul că ceva nu funcționează la nivelul UE”, a acuzat el, în tradiționalul interviu săptămânal la postul public de radio.
„Dacă nu exsită vaccin de la Uniune, să-l luăm din altă parte. Nu este posibil să moară unguri din cauza asta”, a adăugat liderul suveranist.
Ungaria a comandat și un milion de doze din vaccinul chinez Sinopharm și așteaptă unda verde din partea inspectorilor ungari, care se află în prezent la Beijing.
Directorul Fondului Rus pentru Investiții Directe a catalogat decizia Budapestei drept una „foarte simbolică”, notând că și Emiratele Arabe Unite au aprobat vaccinul Sputnik V.
Citește și: