Sari direct la conținut

SUA autorizează administrarea celei de-a treia doze de Pfizer pentru copiii între 12 și 15 ani

HotNews.ro
Vaccinuri Pfizer, Foto: Stephan Schulz / AFP / Profimedia
Vaccinuri Pfizer, Foto: Stephan Schulz / AFP / Profimedia

​​Autoritățile sanitare din SUA (FDA) au autorizat luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer pentru copiii între 12 și 15 ani. De asemenea, s-a decis reducerea de la șase la cinci luni a intervalului pentru booster, pentru toate grupele de vârstă, potrivit AFP.

Totodată, o doză de rapel de vaccin Pfizer-BioNtech a fost autorizată pentru copiii imunodeprimați cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

FDA a spus că se bazează în special pe date din Israel, unde mii de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au primit deja doza de rapel.

Statele Unite înregistrează în prezent o medie de aproximativ 400.000 de cazuri noi de Covid-19 în fiecare zi, un record de la începutul pandemiei, potrivit datelor Universității Johns Hopkins.

Spitalizările sunt și ele în creștere, dar nu în același ritm, iar pentru moment rămân sub vârful înregistrat în urmă cu un an.

Spitalizările copiilor bolnavi de Covid-19 sunt și ele în creștere, ratele de vaccinare fiind considerabil mai mici în rândul celor mai tineri.

Cu toate acestea, autoritățile doresc ca școlile să rămână cât mai deschise.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro