Sari direct la conținut

La Muzeul Antipa copii afla informatii si curiozitati despre animalele din padure

HotNews.ro

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copii sâmbătă, 17 martie 2018 de la ora 11:00, la o nouă întâlnire cu Dodi, Roni şi trei prieteni simpatici: drăgălaşa veveriţă, maiestuosul cocoş de munte şi gingaşa căprioară.

Alexandra Florina Popa, cercetătoare a Muzeului, împreună cu temerarii exploratori Dodi şi Roni le vor împărtăşi copiilor informaţii şi curiozităţi din lumea acestor vieţuitoare care trăiesc în pădure.

Bogăţie inestimabilă pentru planetă, pădurile sunt atât sursă de oxigen cât şi mediu de viaţă, adăpostind o mare parte din diversitatea animalelor. În prima parte a întâlnirii, copiii vor descoperi care e importanţa veveriţelor pentru ecosistemul pădurii, vor face cunoştinţă cu „cavalerii munţilor” şi vor afla cele mai interesante curiozităţi despre căprioare.

În a doua parte a evenimentului, printr-o serie de jocuri şi ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre, copiii vor fi pe rând spectatori şi protagonişti. Actorii păpuşari au pregătit, ca de obicei, o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspiraţi de momentele artistice şi vor dori să-şi facă acasă propriul teatru de umbre! La întâlnire sunt invitaţi copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani. Înscrierile se pot face prin intermediul formularului de mai jos, în limita a 50 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro