Sari direct la conținut

Concert extraordinar de Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2020, la Ateneul Român

HotNews.ro
​Orchestra Română de Tineret: Foto Virgil Oprina, Foto: Tinerimea Romana
​Orchestra Română de Tineret: Foto Virgil Oprina, Foto: Tinerimea Romana

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea va susţine în seara de 15 ianuarie, de la ora 19, la Ateneul Român un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, concert organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” sub patronajul Ministerului Culturii.

Potrivit organizatorilor, programul serii va cuprinde Rogalski – Trei dansuri româneşti, Bela Bartok – Dansuri româneşti, Balada de Ciprian Porumbescu, cu Alexandru Tomescu – vioară, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, cu Ştefan Cazacu – violoncel, Sabin Păutza – Dans maramureşean, Eugen Doga – Vals, Rapsodia I de Enescu.

Marin Cazacu, managerul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, declara înaintea evenimentului : “Acest concert deschide în mod simbolic anul 2020 pentru Orchestra Română de Tineret, fiind un concert ce cuprinde cele mai cunoscute lucrări simfonice de muzică românească. Suntem siguri că publicul va aprecia cu adevărat atât muzica, cât şi interpretarea. Gabriel Bebeşelea este a cincea oară alături de Orchestra Română de Tineret iar prezenţa lui susţine faptul că pentru noi este minunat să fim cât mai des alături de tineri artişti care ne reprezintă la un nivel remarcabil pe marile scene ale lumii.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro