Sari direct la conținut

Consiliul Național al Elevilor, nemulțumit de burse: Continuăm să ținem doliu pentru educație

HotNews.ro
Elevi, Foto: Hotnews
Elevi, Foto: Hotnews

Consiliul Național al Elevilor a transmis, luni seara, că sunt nemulțumiți de faptul că bursele sunt în continuare foarte mici, iar Guvernul a lăsat autoritățile locale să se stabilească sumele acordate și au spus că vor continua „să țină doliu pentru educație”, potrivit Mediafax.

„Guvernanții ne arată, din nou, că interesul baronilor locali este mai presus de interesul superior al beneficiarilor primari ai educației, elevii din România. Astăzi, cu ocazia primei zile de cursuri din anul școlar 2019-2020, când sute de elevi protestează din cauza unui sistem inechitabil, Guvernul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care oferă, din nou, posibilitatea autorităților publice locale să acorde burse elevilor în cuantumuri atât de mici, încât acestea nu vor satisface nici măcar nevoile minime”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX, luni seara, de către Consiliul Național al Elevilor.

Consiliul Național al Elevilor consideră esențial ca, pentru a evita cazurile în care bursele, inclusiv cele sociale, sunt oferite în cuantumuri mult prea mici, cum sunt cele din 8 lei pe lună în localități din județul Arad, cuantumul minim să fie impus autorităților publice locale, anual, prin Hotărâre de Guvern. Â

„Această măsură ar contribui la impunerea echității în sistemul de educație, dar și la diminuarea diferențelor drastice în ceea ce privește situația acordării burselor în mediul rural comparativ cu mediul urban”, spun elevii.

Elevii propun calculul cuantumului pentru fiecare dintre cele patru tipuri de bursă ca fiind un procentaj din salariul minim net pe economie. Astfel, ținând cont de grupul țintă al fiecărui tip de bursă, se dorește ca bursa socială să fie 30% din salariul minim net pe economie; bursa de studiu – 32,5% din salariul minim net pe economie; bursa de merit – lunar, 35% din salariul minim net pe economie; iar bursa de performanță – lunar, 37,5% din salariul minim net pe economie.

„Astăzi, Guvernul a demonstrat cât de importantă este considerată educația de actuala clasă politică. Încă din anul 2017, reprezentanți ai elevilor din întreaga țară se luptă pentru ca bursele să fie acordate în toate localitățile din România, în baza unui cuantum minim aprobat, anual, prin Hotărâre de Guvern. Inițiativa legislativă propusă a trecut de Parlament, a devenit lege, însă Guvernul a decis astăzi să ignore până și absența avizului favorabil în cadrul Comisiei de Dialog Social a MEN (unde proiectul de hotărâre a fost dezbătut, alături de partenerii sociali ai instituției guvernamentale) și să acționeze strict în beneficiul autorităților publice locale. Guvernul a dat mână liberă baronilor locali pentru a lăsa elevii să beneficieze de burse în cuantumuri de 8 lei pe lună, cum am întâlnit într-o localitate din Arad. Continuăm protestul . Elevi, profesori, părinți, continuați să purtați banderola neagră pe braț, deoarece guvernanții au mai aprins o lumânare la căpătâiul educației, chiar astăzi, 9 septembrie 2019”, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

În ședința de Guvern de luni, Executivul a decis ca în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro