Sari direct la conținut

Imaginea reală a școlii online la țară: 2 din 5 elevi nu au participat la ore, iar una din patru școli din mediul rural nu are conexiune la internet

HotNews.ro
Scoala online (Golib Tolibov - Dreamstime.com), Foto: Dreamstime.com
Scoala online (Golib Tolibov - Dreamstime.com), Foto: Dreamstime.com

​​Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online, iar doar 64% dintre cadrele didactice au organizat ore online, relevă o cercetare realizată de Fundația World Vision România.

36% dintre cadrele didactice au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp, Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveau mijloace de conectare online.

CITESTE STUDIUL INTEGRAL

Potrivit studiului, peste 55% dintre părinţii din mediul rural nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie, iar 8% dintre respondenți afirmă că nu dețin niciun dispozitiv care să-i permită copilului să-și continue educația acasă.

Doar 20% au afirmt că în familiile lor copiii au urmărit emisiunile Teleşcoala organizate de Ministerul Educaţiei. Motivul invocat de 8% a fost că nu au avut televizor care să le permită să urmarească emisiunea, proporția atingând valori foarte mari în Cluj (22%) și Vaslui (15%).

Partea calitativă a cercetării World Vision România a constat în interviuri telefonice cu 62 de directori de școală din mediul rural, din comunitățile în care Fundația activează.

Conform directorilor, noul an școlar va începe sub următoarele auspicii:

  • 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.
  • 9 din 10 şcoli nu au laptop/ PC/ tablete pentru educația digitală.
  • 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă.
  • 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată.
  • 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată.
  • 12% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei COVID-19.

Potrivit studiului, viaţa pentru copiii din mediul rural s-a înrăutăţit considerabil în perioada pandemiei. Peste 60% dintre părinţi nu au lucrat, iar 40% dintre cei chestionați nu au reuşit să asigure deloc sau au asigurat parţial alimentele, medicamentele sau produsele de igienă.

Cercetarea a fost realizată de World Vision România în perioada 10 mai – 27 iunie 2020.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro