Sari direct la conținut

Prosumatorii acuză autoritățile că vor să limiteze panourile instalate pe acoperișuri, dar nu fac nimic să întărească rețeaua electrică

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com

Prosumatorii acuză autoritățile că, după ce au încurajat și au finanțat apariția prosumatorilor, acum se gândesc cum să pună frână acestui fenomen, pe motiv că se creează dezechilibre în rețea: „Problema este calitatea proastă a rețelelor. Era absolut previzibil încă de acum doi-trei ani că va urma acest boom, dar nimeni nu a făcut nimic pentru a întări rețeaua electrică”.

În ultimii doi ani, în România fenomenul fotovoltaicelor a luat o amploare deosebită și acum s-a ajuns la o capacitate de 1.300 de MW, aproape cât cele două reactoare nucleare de la Cernavodă.

Problema este că electricitatea produsă de aceste panouri este fluctuantă și în rețea au apărut deja dezechilibre.

„În privința energiei regenerabile, este o rată atât de accelerată, încât pe mulți îi sperie, inclusiv la Dispeceratul Energetic Național. Am fost acolo și specialiștii sunt îngrijorați de creșterea accelerată a numărului de prosumatori și a ponderii de energii regenerabile și a producției intermitente”, spunea în luna noiembrie ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Câteva zile mai târziu, ministrul a adăugat:

„Din perspectiva mea, prosumatorii trebuie încurajați, dar trebuie să asigurăm un mediu corect. Există și situații în care prosumatorii instalează o capacitate mult peste consumul propriu, iar acest comportament incorect ar trebui sancționat într-un fel. Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum, pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai”.

Ideea a fost enunțată și de George Niculescu, președitele ANRE, care a arătat că prosumatorii au început să facă afaceri din vânzarea surplusului de energie și a propus fixarea unei limite pentru capacitatea pe care o pot instala oamenii pe acoperișuri.

Era previzibil un boom al prosumatorilor?

De cealaltă parte, reprezentanții Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES) spun că, de fapt, problema este proasta calitate a rețelei electrice:

„Încă din 2021, când a început să crească prețul energiei, era absolut previzibil că va veni acest boom de prosumatori. De altfel, statul a și dat bani prin programul Casa Verde. Însă nimeni nu a făcut absolut nimic să întărească rețeaua”, au arătat ei.

„Distribuitorii spun că din cauza invertoarelor instalate de prosumatori crește tensiunea în rețea. Într-adevăr crește cu 3-5 volți, însă ei nu spun că oricum tensiunea era mult mai mare decât standardul de calitate. Era evident că vor apărea aceste probleme, dar distribuitorii nu s-au pregătit deloc”, au mai precizat reprezentanții PATRES.

Potrivit acestora, este un mit faptul că prosumatorii își instalează capacități supradimensionate.

„Capacitatea medie a panourilor pentru o casă este de 5 kW. În plus, eu când îmi fac o investiție mă gândesc la consumul meu pe următorii 10-20 de ani, altfel nu are rost. Mă gândesc că îmi voi lua o mașină electrică, că îmi voi monta o pompă de căldură. Este greu să faci suplimentare de capacitate ulterioară pentru că, tehnic, panourile dintr-un sistem vor avea randamentul celui mai slab”, au completat reprezentanții producătorilor de energie regenerabilă.

„Noi abia am început să vorbim de panouri fotovoltaice pe acoperișuri și deja ne gândim cum să le punem limite, în loc să venim cu soluții cum să rezolvăm problemele apărute”.

Românii sunt interesați să devină prosumatori

Potrivit unui studiu publicat la finalul lunii trecute de inițiativa civică EnergiaTa, românii sunt extrem de interesați să devină prosumatori.

Jumătate dintre participanții la studiu și-ar dori să facă acest pas, principalele motive fiind economia la factura de energie, independența energetică și contribuția la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Principalele bariere indicate în procesul de a deveni prosumatori sunt birocrația și costul ridicat al investiției.

Sursa foto: Dreamstime

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro