Politica monetara poate stavili inflatia daca este bine inteleasa

Citesc in presa cum ca Isarescu atrage cresterea preturilor prin prezentarea inflatiei. BNR, prin efortul directiilor de specialitate, realizeaza trimestrial un raport asupra inflatiei inca din anul 2005, deci numarati dvs cam cate au fost pana azi. In cadrul acestor rapoarte, a caror comunicare publica este esentiala pentru intelegerea rationala a deciziilor de politica monetara, se regaseste in detaliu analiza tuturor factorilor relevanti pentru dinamica preturilor, dar si o proiectie a evolutiei inflatiei fundamentata pe informatiile certe disponibile la data realizarii prognozei.

Aceasta prognoza este, in mod firesc si transparent prezentata trimestrial, printr-un exercitiu de comunicare obligatoriu nu doar pentru explicitarea in fata publicului a determinantilor inflatiei, ci si ca instrument de indeplinire a obiectivului fundamental al BNR, acela de a asigura, pe termen mediu, stabilitatea preturilor. Prognoza in sine poate fi neconvenabila politicii economice sau programului de guvernare ale partidului sau partidelor aflate la putere la un moment dat. Aceasta insa nu trebuie sa atraga protestele reprezentantilor puterii ci, mult mai degraba, o analiza serioasa asupra factorilor obiectivi care au condus la o prognoza mai putin favorabila a preturilor, spre o corecta fundamentare a deciziilor fiscal-bugetare si a politicii de venituri, de exemplu.

Pentru o mai buna intelegere, o paralela cu prognoza meteo poate fi relevanta. Spre exemplu, daca INM lanseaza un cod portocaliu de inundatii cum s-a si intamplat zilele acestea, atunci reactia rationala a autoritatilor este aceea de a lua toate masurile preventive necesare de a diminua pe cat posibil efectele daunatoare ale acestei prognoze, sa construisca stavilare, sa evacueze populatie din zonele expuse pericolului samd. Cum ar fi ca INM sa tina secrete astfel de prognoze doar pornind de la ipoteza absurda ca, procedand astfel, ploaia va inceta si riurile nu vor mai iesi din matca. A cere BNR sa nu prezinte prognoze de inflatie realizate utilizand toate resursele specialistilor de care dispune este echivalent cu a cere acesteia sa se ocupe de stabilitatea preturilor fara sa vorbeasca despre ea sau, de dragul comparatiei, sa se ceara INM sa nu mai prognozeze seceta pentru ca, poate ca asa creste PIB-ul exact cat trebuie pentru realizarea veniturilor bugetare sau pentru incadrarea in deficit.

Preferabil, pentru evolutiile viitoare ale economiei si chiar pentru punerea in practica a oricarui program de guvernare, ar fi ca astfel de aprecieri precum aceea ca guvernatorul BNR atrage cresterea preturilor doar vorbind despre ele, sa fie doar rodul unor confuzii de moment. Din pacate insa, sunt multe alte exemple de afirmatii in spatiul public care induc confuzii asupra a ceea ce banca centrala ar trebui sa faca intr-un domeniu sau altul, cu ignorarea rolului, locului, statutului si legii care-i guverneaza activitatea. Ca sa ne referim doar la una dintre acestea, mereu in actualitatea ultimilor ani, este vorba de confuzia intre supravegherea macroprudentiala si cea a relatiei intre banci si clientii acestora. Nu doar ca supravegherea de care se face atata vorbire, majoritar in necunostinta de cauza, nu are de-a face cu protectia consumatorilor, dar ea poate veni in conflict cu obiectivul stabilitatii preturilor, ca sa nu mai vorbim de stabilitatea financiara.

Este necesara, mai mult decat oricand, intelegerea, la nivelul societatii a instrumentelor si mecanismelor cu care lucreaza banca centrala, pentru ca acestea sa-si pastreze eficacitatea in atingerea obiectivului stabilit de lege in sarcina BNR. A lega ombilical, spre exemplu costul creditelor din intreaga economie de dobanda de politica monetara, care este decisa discretionar si nu este una a pietei, este nu doar o eroare strategica si un nonsens ce poate incetini cresterea economica, ci si o subminare a celui mai puternic instrument de care dispune o banca centrala.