Bărbatul şi copilul care au vrut să fure o maşină de pe Aeroportul Sibiu doreau să ajungă în Germania unde lucrează mama băiatului
Bărbatul şi copilul care au fost prinşi în timp ce încercau să fure o maşină utilizată la controlul pistei de pe Aeroportul Sibiu doreau să ajungă în Germania unde lucrează mama băiatului. Acestuia i s-a făcut dor de femeie, iar bărbatul, care este unchiul lui, i-a promis că-l duce să o vadă, potrivit News.ro.
Au încercat să fure o maşină din incinta reprezentanţei din Sibiu a Registrului Auto Român şi, pentru că toate erau încuiate, au traversat Drumul Naţional 1 şi au sărit gardul în incinta Aeroportului. În timpul audierilor, bărbatul de 34 de ani le-a spus anchetatorilor că i-a trecut prin cap chiar să fure un avion pentru a ajunge în Germania, fără a se gândi cum l-ar fi pilotat. De asemenea, bărbatul nu a putut explica anchetatorilor cum intenţiona să iasă cu maşina din incinta Aeroportului Sibiu, un spaţiu securizat şi păzit.
Surse oficiale au declarat, miercuri, pentru News.ro, că cei doi care au încercat să fure o maşină de pe Aeroportul Sibiu sunt un bărbat de 34 de ani şi nepotul său de 12 ani.
Mama copilului lucrează în Germania, iar acestuia i s-a făcut dor de ea. Unchiul său i-a promis că-l duce să o vadă şi a decis să fure o maşină din incinta reprezentanţei din Sibiu a Registrului Auto Român, situată pe DN 1, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Alba-Iulia.
”Toate maşinile erau încuiate, aşa că au plecat de la RAR. Peste drum, în incinta aeroportului, au văzut o maşină care este utilizată la verificarea pistei şi au sărit gardul, cu intenţiua de a o fura”, au declarat sursele citate.
Bărbatul s-a urcat la volanul maşinii care avea cheile în contact, cei care o utilizează aflându-se la circa o sută de metri distanţă şi urmărind cum aterizează un avion.
”Maşina are însă o problemă la cutia de viteze şi, în loc să pornească în faţă, a pornit în spate. Maşina a fost observată imediat de către angajaţii care se aflau în zonă, au fugit, au băgat mâna pe geam şi au scos cheile din contact”, au mai precizat sursele citate.
Între timp, la faţa locului au ajuns şi echipele de securitate ale aeroportului, incidentul fiind surprins de camerele de vedere.
Sursele citate au mai declarat că unul dintre senzorii de la gardul împrejmuitor al aeroportului nu a semnalat în timp real intrarea în incinta aeroportului a celor doi, funcţionarea sistemului fiind verificată în acest moment.
”Camerele de supraveghere au funcţionat, dovadă că există înregistrările video la dosar. Problema este acel senzor. Ar fi trebuit să funcţioneze, fiind un sistem complex şi costisitor. Problema este că în zona respectivă au avut loc foarte multe accidente rutiere, multe maşini intrând în gardul respectiv. Poate acesta este un motiv de nefuncţionalitate”, au precizat sursele.
În ziua de 22 martie, când a avut loc incidentul, pe Aeroprotul Sibiu au fost efectuate zboruri NATO, mai mulţi militari sosind la Sibiu pentru un exerciţiu în Cincu.
În timpul audierilor, bărbatul de 34 de ani le-a spus anchetatorilor că i-a trecut prin cap chiar să fure un avion pentru a ajunge în Germania, fără a se gândi cum l-ar fi pilotat. De asemenea, bărbatul nu a putut explica anchetatorilor cum intenţiona să iasă cu maşina din incinta Aeroportului Sibiu, un spaţiu securizat şi păzit.
Anchetatorii îl vor supune pe bărbat unei expertize psihiatrice.
De asemenea, potrivit legii, după un asemenea incident de securitate, Aeroportul Sibiu este obligat să realizeze o expertiză care să stabilească vulnerabilităţile pe care le are şi care va da recomandări de evitare a unor astfel de situaţii.
Prefectul de Sibiu, Adela Muntean, a cerut, miercuri, măsuri sporite de securitate la Aeroportul Sibiu, amintind de Summitul Consiliului European de la Sibiu din 2019, când zeci de delegaţii străine vor fi în oraş, iar securitatea este extrem de importantă.
„Rugămintea mea este să transmiteţi mai departe şi Consiliului Judeţean să avem un pic grijă pe partea de securitate în ceea ce priveşte Aeroportul Sibiu.(…) Mă refer cu precădere la partea de logistică specifică siguranţei în contextul în care vine Summit-ul. Mă refer la incidentul cu cei care au sărit gardul şi au luat maşina. Vă rog frumos, în condiţiile in care vor fi delegaţii şi ştim bine ce va fi – nu este suficient ca structurile MAI-ului să fie mâini şi picioare, îşi vor face treaba, dar încercaţi să redirecţionati la nivel de management sau la nivel de alocare a sumelor de bani şi dotarea specifică a gardurilor, a camerelor de luat vederi ca să nu se mai întâmple”, a spus Adela Muntean.
Reprezentanţii Aeroportului Sibiu au precizat că incidentul a avut loc în luna martie, iar cele două persoane au fost sesizate de echipele aeroportului.
“Două persoane, un adult şi un minor, au escaladat gardul de protecţie al aeroportului, în apropierea remizei de pompieri, pătrunzând neautorizat în perimetrul aeroportului. Cele două persoane au încercat să sustragă un autovehicul, proprietatea aeroportului, însă au fost surprinşi de către personalul aeroportuar care a gestionat situaţia conform procedurilor. Precizăm faptul că persoanele nu au ajuns în proximitatea aeronavelor!” a declarat Alexandra Păcurar, purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu.
Cei doi au fost predaţi Poliţiei Transporturi pentru cercetări.
Incidentul a fost raportat şi Autorităţii Aeronautice Civile Române, autoritate care are în competenţă securitatea aviaţiei civile.
Municipiul Sibiu va găzdui în 2019 Consiliul European Informal – summit-ul şefilor de stat sau de guvern. Potrivit datelor oficiale, la Summit sunt aşteptaţi 27 de lideri europeni şi 36 de delegaţii oficiale. Se va vorbi în 24 de limbi, vor fi 400 de invitaţi de rang înalt şi 800 de jurnalişti.
În 13 septembrie 2017, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a anunţat că şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE se vor întâlni la Sibiu după ce Marea Britanie părăseşte blocul european, pentru a trasa calea Uniunii cu 27 de state membre.
Propunerea a fost făcută de către şeful CE în discursul său despre ”starea Uniunii”.