Anchetă la Arad, după moartea unei femei care a fost găsită în șoc septic, într-o mizerie cruntă
O femeie de 60 de ani, din Arad, a murit în urma unui șoc septic, în locuința în care stătea în condiții mizere. Vecinii susțin că femeia ar fi fost bătută cu lopata și sechestrată de rude. Polițiștii au deschis o anchetă, transmite Mediafax.
Femeia de 60 de ani, din Arad, a fost găsită de medici, joi seara, în stare gravă, într-o locuință din cartierul Grădiște. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Arad susțin că bătrâna se afla în condiții inumane, echipajul fiind nevoit să intre în cameră cu mască de protecție.
„S-a trimis echipajul cu medic din SMURD, deoarece în urma apelului inițial se bănuia că, de fapt, femeia este decedată. A fost găsită într-un hal de mizerie și de degradare de nedescris, și în ceea ce privește mediul în care era, încăperea respectivă, cu de toate. Nu a mai schimbat-o nimeni, era cu materii fecale pe dedesubt, de nedescris. Avea zone din membrele inferioare care erau cu cangrenă, dar totuși trăia, era în șoc septic. Colegii au îmbrăcat echipament de protecție special, pentru că era și un miros insuportabil în încăpere, echipament cu mască, ochelari, ca să fie cât mai puțin expuși. Au scos victima, i-au acordat îngrijire și au transportat-o la spital”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mircea Merea, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
La scurt timp după ce a fost transportată la spital, femeia a murit.
„Victima avea 60 de ani. A ajuns la spital joi seara, în jurul orei 19.20, la Unitatea Primiri Urgențe, în stare foarte gravă, în șoc septic, a intrat în șoc cardio-respirator, medicii au încercat să o resusciteze, dar din păcate nu au mai putut să facă nimic. A decedat”, a spus, pentru Mediafax, Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad.
Într-o postare pe Facebook, o femeie din Arad susține că rudele bătrânei ar fi vinovate pentru situația în care a ajuns aceasta.
„Imaginile par a fi de pe o altă planetă lipsită de oxigen. Au leșinat doctorii în ușa casei când au vrut să intre și nu s-a putut intra în cameră decât cu mască și oxigen. La adresa din Arad, cartierul Grădiște, a sosit ambulanța și criminaliștii pentru a salva o femeie (…) de aproximativ 60 de ani, de bătăile repetate date de cumnatul ei, sub privirile surorii ei”, scrie Elisabeta Nicolici, pe Facebook.
Aceasta susține că femeia a fost bătută de cumnatul ei, cu lopata, în luna martie, în curtea casei în care locuiau, după care ar fi lăsat-o pe zăpadă, crezând că este moartă.
„Femeia abandonată în curte, zdrobită în bătaie, a reușit sa se târâie pe jos, ieșind din curte. A reușit să treacă o linie de tren și o șosea cu ultimele puteri. Toată zdrobită, udă, murdară, înfometată și alungată din casa ei. A mai stat și în frig, la zero grade, pe zăpadă, vreo două ore, gemând de dureri și dârdâind de frig. Au venit criminalii de Marcel și Maria și au prins-o fiecare de câte un umăr și au tras-o pe jos până în casă. La câteva zile au anunțat salvarea și a dus-o la spital. La două săptămâni au dus-o acasă cu piciorul în ghips. De atunci au închis-o pe sărmana femeie întro cameră nemâncată, lăsată în pat, unde își făcea nevoile pe ea, cu ușa și fereastra închisă de la sfârșitul lui martie. (…) Oare de ce când a fost la spital cu oasele zdrobite, toată vânătă, nu a luat nimeni atitudine?”, a mai scris Elisabeta Nicolici, pe Facebook.