Premierul Olandei, Mark Rutte, primit miercuri de Iohannis la Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri pe premierul Olandei, Mark Rutte, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE în prima parte a anului 2019.
Administrația Prezidențială anunță că oficialii vor discuta teme precum viitoarea Președinție a României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, în special privind procesul de consolidare a Uniunii Europene, negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027, gestionarea fenomenului migrației, precum şi procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Vizita lui Mark Rutte în România a fost anunțată încă de săptămâna trecută de Ambasada Olandei la București. După vizita de la Palatul Cotroceni, acesta urmează să se întâlnească cu premierul Dăncilă la Palatul Victoria.