Sari direct la conținut

A murit Charles Aznavour, ultimul dintre giganții muzicii franceze

HotNews.ro
A murit Charles Aznavour, ultimul dintre giganții muzicii franceze

Charles Aznavour, ultimul dintre giganții muzicii franceze, a murit în noaptea de duminică spre luni, în casa sa din Alpilles, la vârsta de 94 de ani, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de AFP.

Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranţi armeni, pe numele real Shahnour Varinag Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. Supranumit „Sinatra francez”, Charles Aznavour a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a impune în mediul artistic talia, fizicul şi vocea lui atipice, înainte de a deveni celebru, începând cu jumătatea anilor ’50.

Este unul dintre cei mai simpatizaţi şi mai longevivi cântăreţi francezi, a apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă şi 50 în germană.

Aznavour a fost căsătorit de trei ori și a avut șase copii. În 1998, CNN l-a declarat showman-ul secolului.

Charles Aznavour şi-a început călătoria artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescenţă a ales să devină cântăreţ, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franţa şi Statele Unite ale Americii.

În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă „She” a ajuns pe prima poziţie a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci.

De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra (Aznavour a fost unul dintre puţinii cântăreţi europeni invitaţi să cânte cu el), Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziţii marca Aznavour, denumit „Write me a love song, Charlie”, care a fost relansat şi pe CD, în 2006.

Anul trecut, Charles Aznavour a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro