Sari direct la conținut

Referendum 2018 Mitropolitul Teofan: Dacă nu merg oamenii într-un număr suficient, înseamnă că ne merităm soarta

HotNews.ro
Referendum 2018 Mitropolitul Teofan: Dacă nu merg oamenii într-un număr suficient, înseamnă că ne merităm soarta

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, şi-a exprimat temerea faţă de o posibilă invalidare a referendumului pentru redefinirea familiei, ca urmare a absenteismului la vot.

ÎPS Teofan a declarat pentru Agerpres că invalidarea referendumului va fi „o lecţie” şi un semnal că „ne-am îndepărtat de valorile părinţilor noştri”.

„Dacă nu merg oamenii într-un număr suficient, înseamnă că ne merităm soarta, înseamnă că nu ne-am făcut îndeajuns, şi ca biserică, şi ca naţiune, datoria pentru slujire în raport cu acest pământ, ne-am îndepărtat de valorile părinţilor noştri şi suntem chemaţi spre a ne trezi, spre a acţiona cu mai multă fermitate în raport cu viaţa noastră proprie şi cu valorile pe care ar trebui să le apărăm. Acest eveniment va fi o lecţie. Este o lecţie!”, a afirmat ÎPS Teofan.

Înaltul prelat a făcut un apel la credincioşi să meargă la vot, pentru „a-şi mărturisi credinţa” şi „pentru a primi ce este bun şi a îndepărta ce este rău”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro