Sari direct la conținut

Cel puțin 500 de oameni din România și din alte zece state, prejudiciați cu peste 3 milioane de euro de grupări infracționale din Vâlcea

HotNews.ro
DIICOT, Foto: diicot.ro
DIICOT, Foto: diicot.ro

Procurorii DIICOT au făcut joi zeci de percheziții pentru a destructura cinci grupări din Vâlcea suspectate de fraude informatice și spălare de bani și în care sunt implicate cel puțin 93 de persoane. Anchetatorii spun că suspecții controlau 200 de conturi deschise în România şi în alte nouă ţări din Europa, dar şi în Mexic. Fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin sisteme informatice cel puţin 500 de oameni, prejudiciul depășind trei milioane de euro.

Anchetatorii au făcut peste 50 de percheziţii în București și în Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu și Suceava, într-un dosar vizând destructurarea a cinci grupări suspectate de fraudă informatică, spălare de bani şi fals informatic.

Procurorii DIICOT spun că începând cu primăvara anului 2017 în Râmnicu Vâlcea au acţionat cinci grupări infracţionale care s-au sprijinit reciproc și din care au făcut parte cel puţin 93 de suspecţi. Ei au avut ca scop controlarea unor fluxuri financiare formate din 200 de conturi deschise în România şi în alte nouă ţări din Europa, dar şi în Mexic.

De asemenea, fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin sistemele informatice, prin multiple moduri de operare, cel puţin 500 de persoane, iar prejudiciul depășește trei milioane de euro.

Potrivit procurorilor DIICOT, grupările erau organizate pe mai multe paliere.

Astfel, primul palier era format din membrii grupării care aveau rolul de coordonator. Ei au obținut datele unor conturi bancare deschise în diferite ţări și le-au pus la dispoziţia autorilor fraudelor. Ulterior comiterii fiecărei infracţiuni şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii acestui palier transferau şi ulterior retrăgeau sumele de bani. După oprirea unui procent de 30%, ei trimiteau sumele de bani către membrii următorului palier.

Palierul 2 era format din autorii efectivi ai fraudelor, care au utilizat conturile bancare deschise în străinătate pentru fraudarea victimelor şi ulterior au beneficiat de cota convenită din sumele de bani transferate şi retrase. Palierul 3 era format din suspecţii care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi în alte ţări, unde să fie transferate și ulterior retrase sumele de la cei prejudiciați.

La sediul DIICOT – biroul teritorial Vâlcea vor fi duși pentru audieri 93 de suspecți.

ARHIVĂ COMENTARII
loveparade • 2018-08-27 16:58:46
ca avocatul privat al unui personaj politic strain este binevenit sa comenteze situatia politica din Romania si noi sa il luam in serios? apropo...cine a verificat semnaturile adunate pentru candidatura acestui sinistru securist la alegerile prezindetiale sin 2014? am un prieten procuror care ar dori sa stie...
4 18
programatoru • 2018-08-27 20:15:23
si sa ia apararea INFRACTORILOR, dar UE nu are voie sa critice ingerintele in justitie ale politicului pentru ca se incalca suveranitatea
0 5
Boham • 2018-08-27 20:18:31
Rudolph Giuliani "este o persoană privată care nu are nicio calitate oficială în statul american'' e ca si cum PSD ar fi luat un american de pe strada, i-ar fi dat $100 si l-ar fi pus sa scrie o scrisoare catre Iohannis... cat timp scrisoarea NU e OFICIALA, NU vine de la Departamentul de Stat al SUA...ea nu era nicio importanta si poate fi ignorata.
0 7
brifcor • 2018-08-27 21:05:39
Întrebarea e alta : câti bani i-a dat DracNea acestui Giuliani ca sa-i "scrie" el lui Werner ?
1 5
2018-08-27 17:01:07
3 16
Mazeta • 2018-08-27 18:35:02
Propunerea de numire a viitorului ambasador în SUA va ajunge pe masa lui Iohannis.
7 1
rushkimushki • 2018-08-28 11:55:11
explic de ce: diavolii astia in frac si taior gandesc ca otomanii, prin intrigi urmate de decapitari. Va sa zica, un avocat, neica nimeni, scrie Presedintelui Republicii . E bai mare. Cand scriau ambasadele si oficialii, nu scriau Presedintelui. Era ok, doar ca se faceau ca nu aud si nu inteleg. Aici, daca Presedintele da curs acestei "cereri" din partea unui boschetar, latrinele il strang de gat - Presedintele a dat curs unei cereri neoficiale, deci isi incalca atributiile. Tac pac, da-i la mancat fecale, imi veti zice sunt obisnuiti. daca tace, iarasi arata ca este complice - cu cine, latrinele nu zic, irelevant. Cu Goebbels cel mai probabil. Deci, asa sau asa, latrinele trebuiesc unse cu c4 iar flaushatul puturos ordinar ridicat pentru lovitura de stat samd, sunt capete de acuzatii destule. Doar ca nu se vrea. E mai bine asha pentru banda de la shanghai locala.
0 2
ras-putin • 2018-08-27 17:02:08
"partenerii noștri internaționali" ai MAE sint lobbystii penalilor? In loc sa ia atitudine impotriva declaratiilor deplasate al lui Giuliani si clica de lobby-sti melescanu vrea "esplicatii", pezedist senil. Macar daca si-ar vedea linistit de batrinete si pensia babana nemeritata. Nu, el trebuie sa fie inca unul din GIO pezede care sare in apararea infractorilor.
3 16
Habermas • 2018-08-27 17:15:11
Nimic deosebit. Dar, indiferent ce spune sau face Maior, Tariceanu are "un discomfort major" fata de persoana lui Maior, si i-a dat ghiont lui Melescanu sa "faca ceva" (si el). Melescanu, cel care crede ca Diaspora Romaneasca ar trebui sa fie preocupata doar de serviciile consulare. (Ah, cum, Diasporei ii pasa de Romania? ??? ??? Ah, znaiu - atunci trebuie sa se razbune pe Diaspora cu fiecare ocazie posibila.) Statul Roman (partea aceea competenta, atat cat este) sta in gatul clicii de mafioti ai lui Dragnea si Tariceanu. Clica asta este pusa pe distrus. tot. Bai, in clasa politica Romaneasca, oare n-are nimeni cine sa-l pocneasca peste bot pe Melescanu? Partidele de opozitie ce fac? In afara de USR (si nici ei suficient de puternic, cred ca le scapa anumite nuante si momente importante, din cauza lipsei de experienta), partidele de opozitie nu vad sa sara in aparea diasporei. Boscorodesc cate ceva numai cand vor sa ceara votul, in rest, trebuie sa le impingi tu (cetateanul) de la spate. Opozitia Politica din Romania sufera de anemie cronica. sau de lene cronica (lene care in acest context este echivalenta cu indiferenta si iresponsabilitate. "ha, cum, ce, cine? Eu, de ce? aaaaa, hmmmm").
3 21
Boham • 2018-08-27 20:19:11
MAE nu e seful ambasadorilor, ci Presedintele Romaniei e deasupra MAE
0 5
mopsu • 2018-08-28 11:22:19
maaiore este un individ care să ne reprezinte la New York ? Pleșu , Cristian Diaconescu și mulți alții sunt cu ani lumină înaintea acestui individ sinistru...
1 1
NuSuportProstii • 2018-08-27 17:22:44
Va aruncați gunoiul unii in curtea altora comuniști expirați și infecti.
1 13
omezu • 2018-08-27 17:38:22
Noroc ca a vorbit Maior cat sa se activeze si carpa-kgb-ista Meslescanu, chiar uitasem de dinozaurul asta ceausist.
2 17
nahir • 2018-08-27 18:36:28
ar trebui sa ne spuna de cand opinia particulara a unui avocat american este mai importanta decat atitudinea ambasadorului unei tari care si-a aparat tara de imixtiunile neavenite ale acestuia. Obedienta bosorogului de melescanu, fosila comunista, e nemarginita.
0 6
letsoc • 2018-08-27 17:44:25
Protocoalele erau foarte bune . Vinovatii principali de destabilizarea , chiar dezmembrarea statului de drept sunt trei oameni : Basescu , Cristoiu , Andronic . Incet , incet s-au adaugat si altii , fiecare cu interesul lui . Interesele celor trei mentionati mai sus : Basescu - scaparea caprioarei ( Udrea ) , Cristoiu - narcisism ( cel mai , cel mai bun ziarist ) , Andronic - cameleon ( baiat de baiat , bun la toate si la toti ) . Acum ? - adio si-un praz verde . Cu stima , NC .
4 9
imi_pasa_de_romania • 2018-08-27 17:46:01
Ei sunt intru totul de acord cu Giuliani.
4 8
mitg • 2018-08-27 18:25:07
Esti de-acord cu ce instructiuni primesti si atat.
4 6
Fuscus • 2018-08-27 17:46:27
Le-a stricat "feng-shuiul". Ei au platit pentru scrisoarea asta si acum vine si Maior sa le strice aranjamentele.. Numai ca Maior stie si intelege bine ce inseamna politica si lobby-ul american si , in plus, reprezinta interesele Romaniei si nu a unei adunaturi de derbedei.
4 18
24alex24 • 2018-08-27 17:57:19
Boul ăsta de Juliani despre care bat pariu că habar nu are unde este România pe hartă ar trebui să-și vadă de treaba lui la primăria din New York, în loc să se umple de rușine apărând cauza dictatorilor în devenire și a infractorilor abjecți din politica românească, cozi de topor kgb-iste care duc țara la ruină. Pentru ce face treaba asta? Pentru arginți? Nu e de mirare că este apărătorul lui Trump, un alt mare admirator al dictatorilor mizerabili de pretutindeni... Mă întreb pe cine din administrația americanp va mai reuși Dragnea et Co. să mai cumpere și cu câte milioane de euro din banii publici al acestei Românii secătuite de lepre.
4 15
Ilie • 2018-08-28 10:02:54
Tov. Giuliani nu mai este de multa vreme primar in New-York, este un oarecare avocat platit sa apere infractori... Cine vrea sa ajunga, de ex., senator, nu se face avocat ci procuror...
0 2
Ursuletul de Plus • 2018-08-27 18:01:12
sa va potoliti. Poate sa enerveaza Maior si va aduce si dovezi :))) Deci cand un ambasador al Romaniei e acuzat cu subiect si predicat, ce gaseste MAE mai bun de facut cand ambasadorul respectiv raspunde acuzatiei? Nu sa protesteze fata de acuzatie. Atunci Maior nu era reprezentant oficial al statului roman, doar cand a raspuns la acuzatie. Alege sa-l cheme la ordin. Mi-e greata.
2 14
asavreau • 2018-08-27 19:16:06
Se încearcă stoparea discuțiilor despre brutalitatea și ilegalitățile jandarmilor.Jigodiile politice de la putere nu-și asumă brutalitatea jandarmilor ăi vor tăcere în această problemă.
0 8
animatron • 2018-08-27 18:08:02
Declaratia domniei sale cu certitudine se bazeaza pe informatii, nu cred ca dl ambasador s-ar hazarda la speculatii de nivelul unui ziarist oarecare din mass-media care face propaganda. Se va lamuri chestiunea la MAE, poate.. Din pacate, dl Maior a devenit personal implicat in ceea ce se intampla in politica interna romaneasca, chiar si nedorind asta, din cauza proximitatii cu dl Ponta. Pentru un observator de la PSD acum pare "normal" ca nasul dlui Ponta sa il sustina in batalia cu dl Dragnea. Numai ca nu e normal ca intr-o rafuiala de acest gen sa fie implicata o reprezentanta diplomatica a Romaniei, mai ales cea din USA. Acuzatiile indirecte aduse de dl ambasador unor lideri politici din Romania, limbajul foarte lejer in privinta dlui Giuliani, exced clar obligatia de rezerva a unui ambasador, pur si simplu a facut o declaratie politica, nu una diplomatica. Dl Giuliani e om politic, isi permite, iar in USA (spre deosebire de Romania) activitatea de lobbyst e permisa de legislatie. Insa dl Maior e diplomat, are alte indatoriri cand e vorba sa vorbeasca in public. E un foarte bun ambasador, are o foarte mare experienta in a lucra cu informatii, nu e aliniat politic la actuala coalitie PSD-ALDE-UDMR-minoritati, e valoros pt Romania. Ar fi trist ca tocmai el sa ofere argumente celor care il vor schimbat din acel post.
21 2
sprite • 2018-08-28 08:29:58
Maior nu a facut altceva decat sa apere justitia si sa spuna adevarul, un lobby platit de corupti incearca subminarea luptei anticoruptie.
0 2
Ilie • 2018-08-28 10:04:27
Bati campii si tii cu ursul...
0 2
Plagarus • 2018-08-27 18:18:41
Loby pt. penalii din politica romanesca !!!
3 15
g01an • 2018-08-27 20:20:59
politica externa este in responsabilitatea sefului statului, la fel ca numirile de ambasadori. dar ca tot veni vorba, care este pozitia ministerului in aceasta privinta?
0 7
grunespferd • 2018-08-27 20:52:57
Chuck Norris mi-a spus mie, pe fuga, intr-o noapte ploioasa, ca hotii de Dragnea si gasca lui de maimute si borfasi vor intra la puscarie. Si ca Giuliani bate campii. Atunci nu am inteles ce voia sa zica. Acum e clar. Sa vedem cum il bate Dragnea pe Chuck Norris.
1 8
rocambole • 2018-08-28 09:58:16
vreti sa stiti care este solutia ? puterea in mana poporului = democratia directa sau participativa !
va rog sa cititi https://www.facebook.com/groups/modificareaconstitutiei/
0 2
INTERVIURILE HotNews.ro