Teodorovici anunță modificarea programului ”Prima Casă”
Programul ”Prima Casă” are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an şi el va continua, însă până la finele lunii februarie vom avea o formă modificată pentru a-l face mai social, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
„Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul ‘Prima Casă’, deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Nu. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern”, a spus, duminică seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.
Întrebat care vor fi modificările aduse acestui program, şeful de la Finanţe a subliniat că acestea vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze. „Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi…”, a adăugat Teodorovici.
Potrivi datelor MFP, de la lansarea programului ‘Prima Casă’ în anul 2009 până la finele lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,40 miliarde lei. De la începutul anului 2018 şi până la finele lunii octombrie 2018 numărul garanţiilor acordate era de 17.915, iar valoare totală a acestora de 1,7 miliarde lei. De asemenea, au fost înregistrate şi 6.494 promisiuni de garantare.