VIDEO Sebastian Ghiță îi amenință pe manifestanți: Dacă poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei / Doi dintre protestatarii #rezist au făcut plângere penală împotriva lui
Fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia și care a anunțat că va candida la europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), i-a amenințat cu bătaia pe cei care protestează în stradă față de modificarea legilor justiției. El a spus într-o intervenție telefonică la România TV, postul pe care îl patronează, că îi va trimite pe membrii PRU „să le dea o mamă de bătaie” manifestanților: „Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi”. Doi dintre protestatarii #rezist au anunțat marți că au depus plângere penală împotriva lui Ghiță, pentru amenințare.
Luni seară, într-o intervenție la România TV, Sebastian Ghiță s-a dezlănțuit împotriva „bandelor rezist”, amenințându-i cu bătaia pe manifestanți.
„Dacă le mai prindem pe străzi pe bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimită acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație”, a declarat fostul parlamentar PSD.
La intervenția moderatorului, care l-a întrebat dacă vrea să facă precum în Brazilia, cu patrule civile, Sebastian Ghiță a răspuns: „Facem ca oriunde. Dacă avem o lege și o instituție, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă Poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei (…) Ne asumăm. N-am știut și nu știm. Dar suntem atenți și cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituții și sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă și să ne lase în pace”.
Doi dintre protestatarii #rezist, Cătălin Teniţă şi Marian Rădună, au făcut marți plângeri penale împotriva lui Sebastian Ghiţă, pentru ameninţare.
Cătălin Teniță a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că el și Marian Rădună au depus plângerile la Parchet.
„Eu și Răduna Marian am decis să facem o plângere penală. Pentru mine e pentru prima dată în viață când fac așa ceva (Marian mai are una pentru evenimentele din 10 august), însă cred că nu mai e suficient să ne văicărim pe Facebook. Este o plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță. Ieri acest infractor a amenințat cu bătaia protestatarii care au fost în fața Ministerului de Justiție și a altor instituții publice. A promis că aduce el oameni de la PRU care îi vor alunga de pe străzi, prin bătaie, pe cei care militează pentru justiție. Noi am protestat (pașnic) la Minsterul de Justiție. Așa cum au făcut-o mii de cetățeni la protestul de acum vreo 10 zile (cel cu marșul). Așadar, amenințarea ne vizează direct”, a scris Cătălin Teniță.
El a postat și un model de formular pentru plângere penală.
„Nu o să cerem nimănui să ne urmeze. Mai ales într-o țara în care amenințările cu violența fizică sunt proferate pe posturi publice de televizune. Nu cerem nimănui să își riște siguranța fizică sau să fie terfelit de posturile de televiziune ale acestui infractor. Dar dacă totuși cineva simte că postatul pe Facebook e insuficient, dacă cineva crede că aceste amenințări publice trebuie cercetate de justiție, atunci poate face și el o plângere penală, în nume propriu”, a adăugat Cătălin Teniță.