Dragnea, despre Codurile penale: Nu s-a produs nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curții Constituționale
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut, miercuri, după votul din Camera Deputaților pe Codul penal și Codul de procedură penală, că în Parlament nu a fost adusă nicio modificare, „nici măcar o virgulă”, față de decizia Curții Constituționale.
Întrebat despre contestatele Coduri penale, pe care PSD-ALDE a reușit miercuri să le adopte în Camera Deputaților, Liviu Dragnea a spus că nu a fost făcută nicio modificare, iar cei care spun altfel sunt „niște mincinoși”.
„Haideţi să fim riguroşi, o să vină alţii să vorbească – nişte mincinoşi. La Codurile penale s-a declanşat procedura de modificare acum multe, multe luni de zile, cu dezbateri şi spectacol. Au fost contestate la CCR aceste legi, CCR a spus că o serie de articole nu sunt constituţionale şi nu pot fi acceptate şi o serie de articole trebuie să fie modificate pentru a deveni constituţionale şi o serie de articole sunt constituţionale fără să fie modificate. Decizia luată de noi de anul trecut a fost ca doar articolele declarate constituţionale şi cele neatacate să continue procedura parlamentară, ca să se închidă o procedură”, a declarat Dragnea.
El a susținut că nu a fost adusă nici măcar o virgulă deasupra deciziilor CCR.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală au ajuns la vot în Cameră după ce Comisia Iordache a dat raport favorabil, în mare viteză. Deputaţii PNL, USR şi PMP au criticat, miercuri, în plen, modificările aduse Codurilor, anunţând că le vor contesta din nou la Curtea Constituţională, considerând că acestea „favorizează corupţii în acte publice”.