Sari direct la conținut

Prahova: Pui de urs ridicat dintr-o pădure din Bușteni, era nemâncat și nu mai putea merge

HotNews.ro
Pui de urs, Foto: Captura video
Pui de urs, Foto: Captura video

Un pui de urs, flămând și care nu mai putea merge, a fost luat, vineri, dintr-o pădure de pe Valea Cerbului din Bușteni, urmând să fie relocat în rezervația de urși din Zărnești, transmite Mediafax.

Potrivit IJJ Prahova, jandarmii montani au intervenit, vineri, pe Valea Cerbului din Bușteni, unde a fost semnalată prezența unui pui de urs, despre care s-a spus că este rănit și se află la marginea pădurii.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi și o patrulă de poliție, aceștia îndepărtând curioșii de locul cu pricina, deoarece exista riscul ca în zonă să fie și ursoaica”, arată sursa citată.

Reprezentanții IJJ Prahova au mai precizat că s-a luat legătura cu gestionarul fondului de vânătoare „care s-a deplasat la fața locului și a constat ca puiul este subnutrit și în imposibilitate de a se deplasa”.

Puiul a fost preluat și, după ce va fi examinat medical, va fi relocat în rezervația din Zărnești.

Tot vineri seara, în Bușteni, jandarmii au îndepărtat o ursoaică cu trei pui, animalele fiind alungate cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro