Sari direct la conținut

ANP: 15.000 de deținuți vor să voteze la alegerile prezidențiale

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a transmis, vineri, că din totalul de peste 20.000 de deținuți la nivel național, 17.660 au drept de vot, iar dintre aceștia, peste 15.000 au cerut să voteze la alegerile prezidențiale de duminică.

”În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României în anul 2019, alegătorii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale”, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, peste 15.000 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la alegerile de duminică. „Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 se prezintă astfel: Număr persoane private de libertate custodiate: 20.380; Număr persoane private de libertate cu drept de vot: 17.660; Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019: 15.043”.

Sursa citată mai arată că situația numerică centralizată la data de 7 noiembrie este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro