Sari direct la conținut

Suspiciune de pestă porcină la Grădina Zoologică din Brăila. Doi mistreți și un porc vietnamez au murit

HotNews.ro
Mistreți, Foto: USER UPLOADED
Mistreți, Foto: USER UPLOADED

Doi mistreți și un porc vietnamez au murit la Grădina Zoologică din Brăila, iar autoritățile sunt în alertă și au trimis probe pentru a afla dacă este vorba de pestă porcină. În cazul în care se confirmă virusul, toate suinele vor fi ucise, transmite corespondentul Mediafax.

Probele de la cei trei porci morți au fost trimise la București, iar rezultatul analizelor va veni pe parcursul zilei de vineri, au anunțat reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

În cazul în care se va confirma prezenta virusului pestei porcine, vor fi eutanasiați toți porcii din parcul zoologic. Este vorba despre 9 mistreți, dintre care șase pui, și 10 porci vietnamezi. De asemenea, zona va fi dezinfectată, iar Grădina Zoologică din Brăila nu va mai avea dreptul să dețină porci cel puțin șase luni.

„În momentul de față vorbim doar de o suspiciune. Noi am trimis probele la laboratorul din București și așteptăm rezultatele analizelor. Dacă se va confirma pesta porcină, vom lua măsurile obișnuite. Vom eutanasia porcii rămași, vom interzice accesul timp de șapte zile și vom dezinfecta zona”, a explicat, pentru Mediafax, directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

În prezent, în județul Brăila mai sunt 15 focare de pestă porcină africană, însă reprezentanții DSVSA spun că, până pe 3 ianuarie, acestea ar putea fi închise, astfel încât în județ să nu mai existe cazuri de pestă porcină.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro