Parlamentul din Iordania a adoptat o moțiune prin care interzice importul de gaze din Israel
Parlamentul iordanian a votat duminică o moţiune care interzice guvernului să importe gaze din Israel şi îi cere să elaboreze un proiect de lege în acest sens, care să fie supus aprobării Parlamentului, deşi obstacole legale pot împiedica intrarea în vigoare a viitoarei legi.
Potrivit acordului semnat în septembrie 2016, un consorţiu americano-israelian care exploatează rezervele de gaze israeliene din estul Mediteranei trebuie să furnizeze gaze către Iordania din depozitul „Leviathan”, situat la vest de oraşul Haifa, scrie Agerpres. Acordul acoperă 8,4 milioane de metri cubi de gaz pe zi pe o perioadă de 15 ani, cu o opţiune de 1,4 milioane de metri cubi suplimentari, potrivit companiei Noble Energy, cu sediul în Texas, principalul partener al consorţiului.
Parlamentul iordanian ceruse guvernului încă din martie 2019 să se retragă din acord. Dar, în septembrie, Curtea Constituţională a decis că acesta nu necesită aprobarea parlamentului. Guvernul a spus anterior despre acord că a fost o înţelegere între companii mai degrabă decât o problemă politică şi a dat asigurări că acesta va reduce cu 600 de milioane de dolari pe an factura energetică a regatului, lipsit de resurse şi care se confruntă cu dificultăţi financiare.
La 1 ianuarie 2020, Compania Naţională de Energie Electrică a Iordaniei (Nepco) a anunţat începerea fazei de testare pentru importul de gaze naturale din Israel. Această perioadă ar trebui să dureze trei luni, din motive tehnice şi în conformitate cu acordul dintre cele două ţări. Dar sute de iordanieni au protestat vineri în centrul Ammanului pentru a cere abandonarea acestui acord, pe care l-au numit „acordul ruşinii”. Ministrul energiei Hala Zawati a declarat că retragerea din acordul gazier va costa ţara 1,5 miliarde de dolari.
Deşi Israel şi Iordania, unde jumătate din populaţie este de origine palestiniană, există un acord de pace din 1994, relaţiile lor au devenit tensionate în special în urma dezacordurilor privind conflictul israeliano-palestinian.