Sari direct la conținut

Val de pensionări în magistratură: CSM a avizat eliberarea din funcţie a 12 procurori; alţi 19 judecători aşteaptă aprobarea

HotNews.ro
Consiliul Superior al Magistraturii, Foto: Agerpres
Consiliul Superior al Magistraturii, Foto: Agerpres

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat marţi eliberarea din magistratură, prin pensionare, a 12 procurori, informează Agerpres. Printre cei pensionaţi se află şi procurori de la DNA, DIICOT sau Parchetul General.

Joi, Secţia pentru judecători a CSM are pe ordinea de zi cererile de pensionare depuse de 19 judecători, printre care se află Cristina Tarcea, fostă şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi întreaga conducere a Curţii de Apel Timişoara: Erica Nistor – preşedinte, Puşa Carmen Pârvulescu şi Marian Bratiş – vicepreşedinţi.

Asociaţiile magistraţilor au atras atenţia că, în perioada următoare, ar putea urma un val de pensionări din magistratură, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de desfiinţare a pensiilor de serviciu pentru procurori şi judecători.

Proiectul a fost criticat dur de către magistraţi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională.

Preşedintele Instanţei supreme, Corina Corbu, declara săptămâna trecută că decizia luată de Parlament privind eliminarea pensiilor speciale este „tristă” şi „stupefiantă”.

Citește și:

Instanța supremă atacă la Curtea Constituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați

Președintele instanței supreme, „scrisoare către concetățeni”: Decizia de eliminare a pensiilor de serviciu, stupefiantă

Fosta șefă a instanței supreme Cristina Tarcea cere să iasă la pensie

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro