Cum își apără Tudorel Toader mandatul de membru al Comisiei de la Veneția
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader reacționează după ce Comisia de la Veneția a transmis pentru HotNews.ro că a primit de la Guvernul României cererea pentru eliberarea sa din funcția de membru al prestigiosului for consultativ al Consiliului Europei. El susține că Ministerul Justiției nu are competențe în procedura desemnării reprezentantului Romaniei în Comisia de la Veneția. Tudorel Toader este membru al Comisiei de la Veneția din 2014, iar în 2018 a mai primit un mandat de patru ani după ce s-a autopropus în funcție. El era atunci ministru al Justiției.
- „Adevărul mai interesează pe cineva? Ministerul Justiției nu are competențe în procedura desemnării reprezentantului Romaniei în Comisia de la Veneția!”, a scris Tudorel Toader, joi, pe Facebook.
Comisia de la Veneția a transmis miercuri pentru HotNews.ro că a primit de la Guvernul României cererea pentru eliberarea fostului ministru din funcția de membru al prestigiosului for consultativ al Consiliului Europei. Ministerul român al Justiției a anunțat în 5 mai că propune Guvernului eliberarea lui Tudorel Toader din funcția de membru al Comisiei de la Veneția. Instituția a argumentat prin implicațiile deciziei CEDO în cazul Laurei Codruța Kovesi „privind credibilitatea angajamentului Guvernului României față de independența procurorilor și respectul regulilor de drept”.
Tudorel Toader – cel care în mandatul său de ministru al Justiției a propus revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA – a avut o primă reacție miercuri, când a spus că CEDO a luat în considerare „o omisiune legislativă” în cazul Laurei Codruța Kovesi. El a susținut din nou că fosta șefă a DNA a fost revocată ca urmare a deciziei CCR.
Tudorel Toader este membru al Comisiei de la Veneția din 2014. În 2018 a mai primit un mandat de patru ani, după ce s-a autopropus în funcție.
- Potrivit procedurii, Ministerul Justiției formulează propunerea privind numirea reprezentantului României în Comisie, Ministerul Afacerilor Externe dă un aviz iar primul ministru aprobă. Tudorel Toader era ministru al Justiției când s-a autopropus pentru un nou mandat, pentru perioada 2018 – 2022.
Deocamdată nu este clar când va înceta mandatul lui Tudorel Toader de membru al Comisiei de la Veneția.
Potrivit procedurilor Comisiei, mandatul unui membru expiră în următoarele condiții:
- la finalul mandatului de patru ani (23 mai 2022 în cazul lui Tudorel Toader)
- prin demisie
- în momentul în care Comisia constată, la propunerea Biroului, printr-o majoritate de două treimi a membrilor, că persoana în cauză nu mai este capabil sau nu mai este calificat să-și exercite funcțiile
„23 mai 2022 este data la care expiră mandatul dlui Toader, dar este neclar dacă va pleca înainte de această dată”, a precizat Comisia, în răspunsul transmis HotNews.ro de purtătorul de cuvânt Panos Kakaviatos.
Fosta șefă a DNA a fost revocată din funcție la propunerea ministrului de atunci al Justiției Tudorel Toader, actual rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Laura Codruța Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.
România este reprezentată la Comisia de la Veneția de Tudorel Toader, iar supleant este Bogdan Aurescu. În Comisia de la Veneția sunt reprezentate 62 de state, dintre care 47 sunt membre ale Consiliului Europei.