Sari direct la conținut

Noi restricții în România: În zonele unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori masca e obligatorie în toate spațiile deschise / Se interzic nunțile și botezurile / Restricții progresive, până la închidere, pentru restaurante, teatre și cinematografe

HotNews.ro
Nelu Tataru, Foto: Agerpres
Nelu Tataru, Foto: Agerpres

O ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență a avut loc marți seară, Raed Arafat și Nelu Tătaru anunțând noile restricții care vor fi impuse în România: purtarea obligatorie a măștii în zonele cu rată de infectare mai mare de 3 la mie și interzicerea organizării nunților, botezurilor și a oricăror evenimente private, la nivel național. De asemenea, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și cinematografelor, putându-se ajunge până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare trece de 3 la mia de locuitori. Raed Arafat a precizat, răspunzând unei întrebări, că restaurantele vor putea funcționa acolo unde Comitetele Județene vor emite decizii privind incidența de cazuri de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori.

Ministrul Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat au anunțat, la finalul ședinței CNSU, noile restricții care vor fi impuse în România. Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând din 15 octombrie.

Cele mai importante declarații ale celor doi oficiali:

Tătaru:

  • Se prelungește starea de alertă cu 30 de zile, din 15 octombrie

Arafat, despre noile restricții:

  • Purtarea măștii va obligatorie în zonele aglomerate, acolo unde incidența (rata de infectare la mia de locuitori, calculată la 14 zile) este sub 3 la mie
  • În zonele în care incidența depășește 3 la mie purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile deschise
  • Activitatea sălilor de spectacole, teatre, cinematografe, restaurante, cafenele – se reduce capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mia de locuitori
  • În localităţile cu rate de infectare între 1,5 și 3 la mie vor funcţiona la capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.00
  • Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie activitatea acestor instituţii va fi sistată
  • Evenimentele private – nunți, botezuri, aniversări, mese festive – în spațiile închise și deschise sunt interzise pe plan național
  • În ceea ce priveşte campania electorală – evenimentele sunt permise în spaţii interioare cu participarea a maximum 20 de persoane, iar în exterior numărul participanţilor se reduce la cel mult 50 de persoane
    Tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi se va testa o dată pe sătpămână prin grija DSP

Tătaru:

  • Țin să menționez trendul ascendent pe care ne aflăm
  • Creșterea de cazuri noi duce și la restricții. Depinde doar de noi să nu avem o creștere exponențială, cu creșteri în ATI și la UPU
  • Vom avea și modificări de adaptare a tratării cazurilor simptomatice, asimtomatice și pacienți cu comorbidități
  • Ține doar de noi să gestionăm această pendemie

Despre evenimentele private – Arafat:

  • E o decizie pe plan național
  • E foarte greu să se respecte regulile la aceste evenimente în general. Aici nu vorbim de săli de curs. S-a dovedit că nu se respectă regulile întotdeauna, devin locuri unde se răspândește virusul
  • Dacă situația se îmbunătățește, dar la acest moment aceasta este decizia CNSU. Este vorba despre evenimentele private în afara lăcașurilor de cult
  • Botezul de la biserică nu e inclus aici, acela se face cu număr limitat de participanți
  • Cum se calculează rata de infectare la mia de locuitori: Numărul de cazuri de infectări din ultimele 14 zile, la mia de locuitori, fiind scoase focarele
  • Tătaru a precizat însă că la stabilirea incidenței la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și din spitale. (vezi lista focarelor din țară)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro