Despre AUR și „revoluția conservatoare”. Teodor Baconschi: „Nu trebuie să demonizăm această forță politică, pentru că ea exprimă opinia unei categorii de cetățeni români liberi”

​Invitat să facă parte din Alianța pentru Unirea Românilor, intelectualul conservator și fostul ministru de Externe Teodor Baconschi explică într-un interviu pentru HotNews.ro că nu va intra în acest partid pentru că nu poate confunda „retorica aceasta neo-legionară cu valorile sale creștin-democrate, bazate pe realism geopolitic, cult critic al tradiției, moderație și libertate”.

AUR se revendică a fi un partid conservator, iar liderii acestuia, George Simion și Claudiu Târziu, au anunțat chiar „o revoluție conservatoare” în România după ce au obținut 9% la alegerile parlamentare. Ați vorbit și dumneavoastră despre premizele unei revoluții conservatoare globale după câștigarea alegerilor de către Trump, în 2016, iar recent, tot într-un interviu pentru HotNews.ro, ați spus că această revoluție deocamdată se amână. Să începem cu aceste afirmații ale liderilor AUR.

Teodor Baconschi: Revoluția conservatoare promisă de Donald Trump nu s-a produs. Asistăm în schimb la globalizarea conflictului cultural dintre progresiști și conservatori. Două concepte tot mai largi și tot mai vagi, care intră pe mâna start-up-urilor de targeting și profiling, spre folosul unor populisme tot mai agresive.

Linia de fractură centrală e între globaliști și suveraniști. Numai că globalism a însemnat, după implozia URSS, tocmai consolidarea Occidentului în restul lumii. Asta a implicat multe decizii greșite, momente de triumfalism arogant și supra-estimare…

Problema e că suveraniștii radicali – nu cei care vor, de pildă, precum de Gaulle, ”o Europă a națiunilor” – nu se opresc la critica justă a exceselor globalizării, ci neagă principiul societăților deschise, al comerțului mondial liber și al mobilității fără frontiere. Aici, ei se întâlnesc cu agenda competitorilor geopolitici ai Occidentului, mai ales Rusia, care profetizează prăbușirea ordinii liberale specifice unei pax americana.

Este AUR un partid conservator sau măcar unul în care regăsiți valori conservatoare în care credeți și dumneavoastră?

Sunt de acord cu latura anticomunistă și cu pietatea față de memoria martirilor dictaturii bolșevice. Regimul comunist a fost anti-național și când s-a pretins naționalist: cum să clamezi iubirea de țară, dacă organizezi exterminarea aproape tuturor artizanilor politici ai Marii Uniri de la 1918? Cum să-ți servești națiunea, după ce ai lichidat – sub pavăza criminală a luptei de clasă – aristocrația, burghezia, țărănimea fruntașă și crema intelectualității?

Nu sunt în schimb de acord cu naționalismul, pe post de ”patriotism” care trece la ”fapte”. Ce fel de ”fapte” ni se anunță? Programul noului partid e tot o formă de salvaționism. Expresii de tipul ”să drenăm mlaștina” politicii, sau promisiunea de a ”disloca”, în următorii patru ani, toate partidele parlamentare amintesc retorica anilor 1930. Culmea e că orice contestare radicală a stării de fapt legitimează prin ricoșeu tocmai sistemul contestat.

Poate AUR să pornească în România această „revoluție conservatoare” pe care o clamează acum?

Nu poate. AUR a reunit voturile unei categorii filetist-etnocratice, de mică amploare pe harta BOR și practic absentă din celelalte confesiuni creștine. Când situația pandemiei va fi depășită – începând cu a doua parte a lui 2021 – aceste frustrări se vor atenua. Dar AUR nu e doar profitorul, ci și revelatorul unor rupturi – între o parte dintre alegători și clasa politică ”veche”, între sinodalii lucizi și pro-europeni și cei nostalgic-comuniști, între Ortodoxia ca dioramă folclorică paseistă și cea urbană, educată, acomodată civic cu pluralismul democratic.

„Nu poți fi nici bun creștin dacă alimentezi ura, șovinismul, xenofobia și intoleranța”

Teodor Baconschi. FOTO: Arhiva personală

În declarațiile publice de după alegeri, liderii AUR se revendică partid pro-european, pro-occidental, anti-dughinist, anti-putinist. Sunteți de acord cu această orientare pe care și-o asumă acum AUR?

Dacă ea va corespunde acțiunilor și voturilor din parlament, sau din viața publică mai largă, nu am obiecții de fond. UE e vitală pentru toți europenii, pentru că ne asigură o identitate și un mod de viață pașnic, dar cum definim azi această identitate? Există în toată Europa forțe parlamentare care pledează pentru regăsirea rădăcinilor sale iudeo-creștine, pentru limitarea multiculturalismului și a derapajelor corectitudinii politice, vinovate de autocenzură, de inhibarea gândirii libere și a dezbaterii democratice.

Mișcările de tip ”Woke” sau ”Cancel Culture” nu pot decât să distrugă memoria patrimoniului nostru comun, de a cărui conștiință avem nevoie mai mult ca oricând. Exigența indispensabilă este – ca și în cazul combaterii exceselor globalizării – să ținem justa măsură între național și comunitar, adică să nu revenim la logica distructivă a unor naționalisme exacerbate.

Sunteți invitat de Sorin Lavric, unul din membrii AUR, să vă alăturați acestui partid. Veți da curs invitației?

N-am această intenție. În primul rând, pentru că rămân fidel deciziei de a nu mă mai implica partizan în viața politică internă. Apoi pentru că nu pot confunda retorica aceasta neo-legionară cu valorile mele creștin-democrate, bazate pe realism geopolitic, cult critic al tradiției, moderație și libertate.

În fine, din rațiuni de stil: acea ”invitație” colectivă amalgama nume publice total incompatibile, denotând în cazul autorului său fie o neașteptată candoare axiologică, fie o supărătoare formă de cinism. Îl prețuiesc pe d-l Lavric ca istoric al ideilor și hermeneut al operei lui Noica, însă, la această mișcare, m-a dezamăgit.

Cum ar trebui să arate, în opinia dumneavoastră, un partid veritabil conservator în România anului 2020?

Așa cum am început deja să-i creionez portretul: ar trebui să strângă cetățeni din clasa de mijloc, creștini moderați, care nu idolatrizează nici Neamul, nici Statul, nici Comisia Europeană, nici o Tradiție idealizată prin stereotipuri sforăitoare. Un partid care vrea ca România să se dezvolte prin solidaritate, prin descentralizare, printr-o tot mai mare libertate responsabilă în domeniul economic și social, prin selecție pe merit și printr-o occidentalizare bine adaptată la tot ce-i încă viu și autentic în tradiția poporului nostru.

Nu poți să-ți aperi suveranitatea decât dacă dezvolți efectiv țara, de la infrastructură, până la mecanismele de selectare a elitelor profesionale. Nu poți fi nici bun creștin dacă alimentezi ura, șovinismul, xenofobia și intoleranța față de diversitatea legitimă a oricărei societăți deschise.

Ar fi, pe de altă parte, o forță politică lucidă, menită să ne separe de lumea personajelor lui Caragiale, dar și de cea, sumbră, care – în numele Țării – ne-a potcovit în trecut cu dictatura carlistă, legionară, antonesciană și național-comunistă.

De ce credeți că România nu are un partid conservator veritabil, realist, mai apropiat de centrul spectrului politic, așa cum există în multe țări europene? Ce anume ne lipsește?

Ne lipsește o clasă de mijloc suficient de autonomă economic și bine educată, care cunoaște istoria civilizației euro-americane și pricepe de ce facem parte din ea. Ne lipsește subsidiaritatea, care nu poate funcționa decât dacă reorganizăm administrativ teritoriul național și stimulăm legislativ libera inițiativă și IMM-urile românești.

O cauză a absenței ține și de indiferența conjunctural-pragmatică a partidelor noastre, total străine de importanța unei clarificări doctrinare: construiești politici publice pornind de la valori pe care le aperi chiar dacă ”pierzi voturi”. Ispita populismului și a guvernării prin sondaje, urmând serpentina ”umorilor” publice nu ajută deloc la limpezirea spectrului politic (în general) așa cum duce la slăbirea partidelor centriste.

S-a spus că Biserica are acum un partid în Parlament, prin AUR. Ce părere aveți despre acest lucru? Avea nevoie Biserica majoritară din România de un partid care să-i reprezinte interesele în Parlament?

Singura formulă prin care creștinismul s-a acomodat cu democrația a fost cea… creștin-democrată, inspirată de doctrina socială catolică. La noi, numai defunctul PNȚCD a asumat linia asta, dar avea lideri în general greco-catolici, antrenați fără voie în disputele patrimoniale dintre uniți și ortodocși, după prăbușirea comunismului.

Avem multe partide afiliate la PPE, însă nu și o creștin-democrație funcțională, palpabilă, producătoare de efecte sociale și economice. Fondatorii UE au mers pe linia asta: umanism creștin (deschis spre toate confesiunile) respect față de diferențele de limbă și naționalitate, acceptarea diversității și protecția minorităților, plus subsidiaritate, ca garanție a libertății: entitatea superioară (UE, Guvern național, Consiliu local etc) nu intervine în viața corpurilor intermediare (Biserici, asociații, întreprinderi private, familii etc) decât ca să le ajute punctual, nu ca să comande intruziv și să centralizeze.

„Nu trebuie să demonizăm această forță politică”

Spuneați că presa exagerează când demonizează AUR și dă muniție celor care caută argumente să demonstreze că extinderea UE a fost un eșec pentru că, uite, și România, după alte țări, se îndreaptă către „iliberalism”. Cum credeți că ar trebui judecate/ cântărite cele 9 procente luate de AUR și faptul că a devenit peste noapte a patra forță politică din România?

Da, pentru că, mai presus de metehnele și limitele vieții noastre politice, am reușit să rămânem un stat-membru UE stabil, predictibil, decent și moderat. Nu trebuie să ne ridicăm poalele în cap sub ochii cancelariilor europene, strigând că România nu mai are o democrație liberală, în sensul larg și tare al termenului.

Cele 9% reprezintă doar 3% din electoratul general. Nu trebuie să demonizăm această forță politică, pentru că ea exprimă opinia unei categorii de cetățeni români liberi. AUR defulează niște frustrări reale. Să tratăm mai curând cauzele acestora, prin dialog și acțiune reparatorie, nu prin ”pestiferare”: ați observat poate că, din păcate, electoratul fiecărui partid a început să se raporteze la competitorii acestora cu formula ”ciuma” (roșie, galbenă – mai lipsește una albastră, desigur).

Demonizarea e o falsă soluție, și încă una deopotrivă superficială și lașă.

Care credeți că va fi viitorul acestui partid? Va crește, va deveni o forță sau se va dizolva în celelalte partide parlamentare?

Nu știu. Alte experimente anti-sistem au rămas fie marginale (PRM, cu excepția crizei provocate de disoluția CDR, în 2000), fie s-au dizolvat chiar pe durata mandatului parlamentar, prin racolări oportuniste, în cazul PPDD. Adevărul e că, în era transparenței și a comunicării pe social media, chiar dacă nu ești la guvernare, publicul are ocazia de a lua la bani mărunți orice formațiune politică: chiar de a doua zi au apărut detalii inaparente în campanie: numărul de candidaturi ”în familie”, studii, episoade stânjenitoare din trecutul noilor parlamentari etc.

Unul din obiectivele AUR este unirea României cu Moldova. Credeți în acest proiect? Îl vedeți posibil în viitorul apropiat?

Ca ideal național, da. Însă unirea celor două state nu se poate face în viitorul previzibil, din motive clare: nu există masă critică pro-unionistă pe cele două maluri ale Prutului, Parteneriatul Estic e devitalizat și nu reprezintă, oricum, anticamera integrării, ci doar substitutul ei. UE nu ar primi un nou membru care găzduiește un conflict înghețat (Transnistria), mai ales după ce a ”importat” problema cipriotă.

Moscova se opune acestui proiect, prin toată puterea de influență în ”vecinătatea ei apropiată”. În fine, toate valurile de extindere UE au fost precedate de primirea candidaților în NATO (ceea ce nu se poate concepe, fie și pentru că actuala Constituție a Republicii Moldova declară neutralitatea statului față de orice alianță militară).

Tot ce putem face, realist, e să interconectăm energetic și economic cele două state vecine, să sporim prezența românească peste Prut, să sprijinim partidele reformiste și pro-europene, indiferent de poziția acestora în chestiunea unionistă.