Sari direct la conținut

De unde a avut bani Dan Vîlceanu să cumpere titluri de stat în valoare de peste 700.000 de lei? Explicațiile noului ministru al Finanțelor

HotNews.ro
Bani, Foto: Agerpres
Bani, Foto: Agerpres

Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, deține, între altele, titluri de stat în valoare de 731.501 de lei. De unde a avut bani pentru o asemenea investiție? El spune că a avut două companii pe care le-a lichidat când a intrat în Parlament.

Așteptat de jurnaliști la sosirea la Ministerul Finanțelor, în prima sa zi de ministru, Vîlceanu a vorbit despre afacerile familiei sale și despre cariera sa politică începută la PSD.

El a fost întrebat de jurnaliști și de unde a avut bani să cumpere titluri de stat în valoare de peste 700.000 de lei.

  • “Am avut două companii pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament, tocmai pentru a evita astfel de întrebări. Şi cred că am făcut bine. Dacă vă uitaţi în declaraţia de avere, scrie că am avut aceşti bani tocmai din lichidarea unei companii”, a susținut Dan Vîlceanu.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Vîlceanu deţine două terenuri intravilane în comuna Runcu din judeţul Gorj, în suprafaţă de 26.356 de metri pătraţi şi alte două terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 2.684 de metri pătraţi. De asemenea, are două case în aceeaşi comună Runcu şi un spaţiu commercial de 1.889 de metri pătraţi în Timişoara, de pe urma căruia a încasat anul trecut o chirie de 129.881 lei. Vîlceanu deţine şi un autoturism BMW Seria 5 vechi de 10 de ani şi are în conturi puţin peste 71.000 de lei. De asemenea, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei.

Vîlceanu a lucrat, din anul al doilea de facultate, pentru firma Trefo SRL, deținută de către mama sa și care derulează contracte în domeniul energiei. Firma Trefo are un capital social de 1,2 milioane de lei și are ca obiect principal de activitate „Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii”. Cu cei 47 de angajați pe care i-a avut în 2020, Trefo a realizat o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei și un profit de peste 2 milioane de lei (potrivit Recom Online). Anul trecut, SC Trefo SRL a încheiat 20 de contracte cu companiile de stat CET Govora şi Complexul Energetic Oltenia, valoarea contractelor fiind de 4,3 milioane de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro