Sari direct la conținut

Stelian Ion: Am primit semnale că procedura de selecţie a procurorilor de rang înalt ar trebui să o facă altcineva

HotNews.ro
Stelian Ion: Am primit semnale că procedura de selecţie a procurorilor de rang înalt ar trebui să o facă altcineva

​Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi, că a primit semnale că „nu este în regulă” ca el să coordoneze procedura de selectare a candidaţilor pentru funcţiile de procuror de rang înalt, ci ar trebui făcută de altcineva, „pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut”. Miercuri noapte, după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că îl revocă din funcție, Stelian Ion a publicat lista procurorilor care s-au înscris la concursul pentru mai multe posturi de conducere din DNA și DIICOT, între care și postul de procuror-șef DIICOT. Procedura ar urma să se încheie în 15 septembrie, când ministrul Justiției trimite președintelui Iohannis propunerile sale pentru aceste funcții.

  • „Am început procedura de selectare a candidaţilor pentru aceste funcţii de procuror de rang înalt. În primul rând, este funcţia vacantă de mai mult timp de procuror şef DIICOT, sunt şi alte funcţii – şef de secţie la DIICOT, şefi de secţii la DNA, foarte importante.
  • Am primit mai multe semnale de-a lungul timpului cum că nu e în regulă că un ministru USR sau eu în special aş putea coordona această activitate şi că nu ar trebui să o fac eu, ar trebui să o facă altcineva, pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut. Au fost semnale foarte clare în acest sens.
  • Nu am spus lucrurile acestea răspicat, dar dacă lucrurile se desfăşoară într-o anumită cronologie şi se confirmă toate aceste lucruri, concluziile le putem trage”, a declarat Stelian Ion, joi dimineață.

Chestionat de jurnaliști, Stelian Ion a spus că „este mai degrabă vorba nu despre un partid anume, ci despre maniera în care se discută”.

„Eu văd această procedură ca una care trebuie să fie transparentă, una în care trebuie să colaboreze instituţiile, să dialogheze, pe cât le permite atribuţia legală, şi la finalul procedurii să fie nişte propuneri care să fie şi acceptate de preşedinte, care este cel care are ultimul cuvânt, să aibă şi girul Secţiei pentru procurori”, a afirmat ministrul Justiţiei, care le-a transmis magistraţilor să nu accepte niciodată „semnale politice de niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară”.

După ce premierul Florin Cîțu a anunțat revocarea sa din funcție, ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat, în noaptea de miercuri spre joi, lista procurorilor care s-au înscris pentru mai multe posturi de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA, între care și cel de procuror-șef al DIICOT. Aceasta, în condițiile în care Stelian Ion a acuzat, după anunțul premierului, că „miza nevăzută” a remanierii sale este legată de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare.

Ministerul Justiţiei a declanșat în 28 iulie procedura de selecție pentru opt posturi vacante de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA. Unul dintre posturi este cel de procuror-șef al DIICOT, vacant din septembrie 2020, când Giorgiana Hosu a demisionat după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig.

Procedura ar urma să se încheie în 15 septembrie, când ministrul Justiției ar trebui să trimită președintelui Klaus Iohannis propunerile sale pentru aceste posturi. Dosarele de înscriere au putut fi depuse de procurori până la 1 septembrie, ora 17.00.

Candidații urmează să susțină interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, în perioada 6 – 9 septembrie. Ulterior, propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, pentru obținerea avizului, apoi vor ajunge pe masa președintelui, pentru semnarea decretului de numire.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro