Decizie importantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene: Judecătorii naționali pot lăsa neaplicată o decizie a curții constituționale contrară Dreptului UE

Supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar, arată Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În hotărârea de marți, una cu miză majoră pentru justiția din România, CJUE arată, de asemenea, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este „obligatoriu în toate elementele sale” pentru România.

Reamintim că în luna mai Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că decizia din decembrie 2006 a Comisiei Europene de stabilire a Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV) a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției are caracter obligatoriu. Decizia a fost pronunțată atunci în procesele deschise de magistrați din România vizând cele mai importante modificări aduse de PSD-ALDE în justiție – înființarea controversatei secții de anchetare a magistraților, adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care a permis numirea lui Lucian Netejoru la conducerea Inspecției Judiciare și caracterul obligatoriu al recomandărilor MCV.

Curtea Constituțională a interpretat însă decizia CJUE, susținând că „prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale”. CCR afirma că, în virtutea acestei identităţi constituţionale, este abilitată să asigure supremaţia Legii fundamentale pe teritoriul României.

• „Dreptul Uniunii nu se opune ca deciziile Curții Constituționale să fie obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca independența acestei curți, în special față de puterile legislativă și executivă, să fie garantată. În schimb, acest drept se opune ca răspunderea disciplinară a judecătorilor naționali să fie angajată prin orice nerespectare a unor asemenea decizii”, a decis acum CJUE.

Decizia Curții de Justiție a UE a fost luată după ce Înalta Curte de Casație s-au adresat CJUE pentru a clarifica dacă instanța supremă poate lăsa neaplicate deciziile CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 3 și 5 judecători. Aceasta, în condițiile în care Curtea Constituțională a decis că la ICCJ completurile de 3 și 5 judecători ar fi fost constituite nelegal, pe motiv că nu toți magistrații ar fi specializați în judecarea cauzelor de corupție. În urma deciziilor CCR, instanța a decis anularea unor condamnări și reluarea de la zero a unor procese cum nume sonore, precum cel al Elenei Udrea.

De asemenea, Forumul Magistraților s-a adresat CJUE pentru a clarifica dacă recomandările MCV sunt obligatorii, arătând că sunt nesancționate cazuri de corupție prin aplicarea unor decizii CCR privind excluderea probelor DNA-SRI.

Caracterul obligatoriu al MCV

CJUE arată în decizia de marți că MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România. Astfel, „actele adoptate înainte de aderare de instituțiile Uniunii sunt obligatorii pentru România de la data aderării sale”, iar „obiectivele de referință care urmăresc să asigure respectarea statului de drept au de asemenea caracter obligatoriu.

Ce a decis CJUE:

• „România este astfel ținută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie.
• Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție.
• Mai întâi, chiar dacă normele care guvernează organizarea justiției în statele membre, în special cea referitoare la compunerea completurilor de judecată în materie de fraudă și de corupție, intră în principiu în competența statelor respective, Curtea amintește că acestea sunt totuși ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii.
• Printre astfel de obligații figurează combaterea oricărei activități ilegale, care cuprinde infracțiunile de corupție, care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. În ceea ce privește România, obligația menționată este completată de obligația acestui stat membru, care rezultă din Decizia 2006/928, de a lupta în mod efectiv împotriva corupției și în special a corupției la nivel înalt. (…)
• Cât privește instanțele naționale, acestea trebuie să lase neaplicate dispozițiile interne care împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive.
• În speță, aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale în discuție are drept consecință că respectivele cauze de fraudă și de corupție trebuie să fie rejudecate (…) Având în vedere complexitatea și durata sa, o astfel de rejudecare are în mod inevitabil ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente. Or, pe lângă faptul că România s-a angajat să reducă durata procedurii pentru cauzele de corupție, Curtea amintește că reglementarea și practica națională în această materie nu pot avea drept consecință prelungirea duratei anchetelor privind infracțiunile de corupție sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupției”.

Garanția de independență a judecătorilor

CJUE arată în decizia de marți că Dreptul Uniunii nu se opune ca deciziile Curții Constituționale să fie obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca independența acestei curți, în special față de puterile legislativă și executivă, să fie garantată:

• „În schimb, acest drept se opune ca răspunderea disciplinară a judecătorilor naționali să fie angajată prin orice nerespectare a unor asemenea decizii.
• În primul rând, din moment ce existența unui control jurisdicțional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă unui stat de drept, orice instanță chemată să aplice sau să interpreteze dreptul Uniunii trebuie să îndeplinească cerințele unei protecții jurisdicționale efective. Pentru aceasta, independența instanțelor este primordială.
• În acest sens, judecătorii trebuie să se afle la adăpost de intervenții sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independența. În plus, conform principiului separării puterilor ce caracterizează funcționarea unui stat de drept, independența instanțelor trebuie în special să fie garantată față de puterile legislativă și executivă.
• În al doilea rând, deși dreptul Uniunii nu impune statelor membre un model constituțional precis care să reglementeze raporturile dintre diferitele puteri statale, Curtea arată că statele membre trebuie totuși să respecte, printre altele, cerințele de independență a instanțelor care decurg din acest drept. În aceste condiții, deciziile curții constituționale pot fi obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența respectivei instanțe în special față de puterile legislativă și executivă. În schimb, dacă dreptul național nu garantează această independență, dreptul Uniunii se opune unei astfel de reglementări sau practici naționale, o asemenea curte constituțională nefiind în măsură să asigure protecția jurisdicțională efectivă impusă de acest drept.
• În al treilea rând, pentru a prezerva independența instanțelor, regimul disciplinar trebuie să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului hotărârilor judecătorești. În această privință, faptul că o hotărâre judecătorească conține o eventuală eroare în interpretarea și aplicarea normelor de drept național și de drept al Uniunii sau în aprecierea faptelor și în evaluarea probelor nu poate conduce în sine la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză. Astfel, angajarea răspunderii disciplinare a unui judecător pentru o hotărâre judecătorească trebuie să fie limitată la cazuri cu totul excepționale și încadrată de garanții care urmăresc evitarea oricărui risc de presiuni externe asupra conținutului hotărârilor judecătorești. O reglementare națională potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară nu respectă aceste condiții”.

Supremația dreptului Uniunii

Principiul supremației dreptului Uniunii se opune ca instanțele naționale să nu poată, cu riscul aplicării unor sancțiuni disciplinare, să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale contrare dreptului Uniunii, mai arată CJUE.

• Consultă aici integral decizia CJUE