Lăcrămioara Diaconu, antreprenoare și lider în sectorul energetic, vorbește despre rolul educației executive în carieră
Lăcrămioara Diaconu – Pințea este unul dintre liderii de succes ai sectorului energetic din România, având o experiență de peste 20 ani acumulată pe plan local și în străinătate. În prezent este implicată în procesul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, care a primit recent aprobare de la Comisia Europeană pentru un ajutor financiar în valoare de 2,7 miliarde de euro.
Pe lângă cariera clădită în domeniul energiei, aceasta a decis să își urmeze și o pasiune pe care o împărtășește cu cele două surori ale sale, și anume, gastronomia. Astfel a venit ideea înființării unui restaurant de casual fine dining, Noeme, care la scurt timp de la lansare a ajuns în top 3 restaurante din București (conform clasamentului Tripadvisor). Sora Lăcrămioarei, Carmen Diaconu (head chef-ul Noeme), a obţinut nominalizarea Woman Chef of the Year în cadrul prestigioaselor premii Gault et Millau, ediţia 2019.
Fie că a fost vorba de dimensiunea corporatistă sau de antreprenoriat, Lăcrămioara Diaconu a abordat întodeauna provocările cu încredere și cu o gândire critică, ceea ce i-a deschis calea către numeroase reușite. Aceasta povestește ca un rol important în dezvoltarea mentalității sale l-a avut educația executivă dobândită în cadrul programului de Executive MBA pe care l-a urmat, organizat la București de WU Executive Academy.
„Cred că a dobândi un set de cunoștințe e un lucru, iar a dezvolta o gândire strategică bazată pe întrebări critice – `asking the right questions` și pe găsirea soluțiilor potrivite – `problem solving`, este cu totul altceva. E un nivel superior care se deschide prin intermediul educației executive și care se dezvoltă ulterior prin consecvență în aplicarea acelor învățăminte în deciziile de business de zi cu zi”, explică Lăcrămioara.
În cadrul programului, pornind de la studiile de caz pregătite de Harvard Business School, a căutat soluții practice la provocările ridicate de autori și a trecut prin toate domeniile cheie ale unui business, de la financial management, business, la government and macroeconomics, leading people & organizations etc.
Interacțiunea generată de dezbaterile cu profesorii și colegii de EMBA i-a oferit încrederea că poate aplica o gândire strategică în orice situație viitoare, pentru a lua deciziile potrivite. Iar odată cu integrarea acestor cunoștințe și abilități, i-a fost mult mai ușor să exploreze teritorii noi și să își stabilească obiective.
„În dimensiunea corporatistă, au fost două lucruri pe care mi le-am propus. În primul rând, experiența internațională, pe care am avut-o lucrând atât în România, cât și în Austria. În al doilea rând, mi-am dorit să am impact în sectorul energetic românesc astfel că, după privatizarea Petrom și cei trei ani în boardul executiv al companiei, am trecut în alt board care gestionează probabil cea mai mare transformare din energie”, continuă Lăcrămioara.
Tot în timpul EMBA-ului i-a venit pentru prima dată cu ideea de antreprenoriat, fiind inspirată de colegii care erau deja antreprenori sau cochetau cu această provocare: „Mi-am propus să încerc senzația, în primă fază, lucrând la dizertația pentru absolvirea programului – o afacere de la zero în domeniul producerii vinurilor premium. Zece ani mai târziu am revenit la idee, dar cu alte coordonate și cu un scop comun clar – al surorilor Diaconu de această dată – de a dezvolta un business de familie în care creativitatea, dorința de a experimenta și știința lucrului bine făcut să fie la ele acasă. Așa a apărut Noeme, restaurant cu bucătărie rafinată neastâmpărată”, încheie aceasta.
Având o tradiție de peste 15 ani, programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy este cel mai important program de tip EMBA din Europa Centrală și de Est. De asemenea, este clasat pe locul 34 mondial în clasamentul Financial Times EMBA Ranking 2021. În România, acesta are o comunitate de peste 400 de alumni.
Executive MBA oferit de WU Executive Academy este cel mai important program de tip EMBA din Europa Centrală și de Est și singurul care beneficiază de prestigioasa triplă acreditare internațională – EQUIS, AMBA și AACSB, deținută de mai puțin de 1% din școlile de afaceri din lume. Programul se va desfășura part – time, pe parcursul a 16 luni, cursanții având ocazia să lucreze cu profesori internaționali de la WU și alte universități de elită.
Programul WU Executive MBA Bucharest a deschis sesiunea de burse de studiu în valoare de 200.000 de euro pentru noua sesiune, care va începe în toamnă.
Bursele se acordă în ordinea aplicațiilor și pe baza dosarului de înscriere în program, înscrierile având loc până la data de 30 iunie 2022. Informații complete sunt disponibile pe WU Executive Academy.
Articol susținut de WU Executive Academy