Sari direct la conținut

Un motociclist drogat a accidentat un poliţist care încerca să-l oprească în trafic

HotNews.ro
Politia, Foto: Politia Romana
Politia, Foto: Politia Romana

Un motociclist drogat care a accidentat un poliţist care a încercat să-l oprească, vineri noaptea, în zona oraşului Buftea, este cercetat pentru ultraj şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, potrivit IPJ Ilfov.

”În jurul orei 2,50, poliţiştii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru două motociclete, care se deplasau pe DN1A, dinspre Crevedia în direcţia Bucureşti. Unul dintre cei doi motociclişti, iniţial a redus viteza de deplasare, iar când a ajuns în apropierea poliţistului a efectuat manevre stânga-dreapta şi a mărit viteza, împrejurare în care l-a acroşat pe poliţistul respectiv, după care ambii motociclişti au fugit de la locul faptei”, au informat reprezentanţii IPJ Ilfov.

Poliţiştii au efectuat, de îndată, activităţi specifice pentru depistarea şi identificarea celor doi motociclişti.

Poliţiştii au plecat în urmărirea motocicliştilor, care la un moment dat şi-au continuat deplasările pe străzi diferite, context în care echipajul de poliţie a continuat urmărirea motocicletei care îl acroşase pe poliţist, însă a pierdut-o din raza vizuală din cauza vitezei foarte mari cu care se deplasa motocicleta.

”La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate spitalicească din Bucureşti, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, victima fiind în continuare internată”, arată sursa citată.

În urma activităţilor investigativ operative, derulate de poliţiştii rutieri din Buftea împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier din Ilfov, au fost identificaţi şi depistaţi ambii motociclişti.

Conducătorii motocicletelor au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drug test, stabilindu-se faptul că al doilea motociclist a prezentat un rezultat pozitiv la consumul de substanţe psihoactive.

”În cauză au fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, precizează IPJ Ilfov.

De asemenea, a fost deschis dosar de urmărire penală în care poliţiştii rutieri efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive

Totodată, organele de urmărire penală desfăşoară activităţi procedurale, urmând ca în raport cu probatoriul administrat, să se dispună măsurile legale care se impun.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro