Sari direct la conținut

VIDEO NASA a suspendat lansarea rachetei SLS din cauza problemelor tehnice

HotNews.ro
Racheta misiunii Artemis 1, Foto: NASA
Racheta misiunii Artemis 1, Foto: NASA

NASA a anunțat că a suspendat lansarea rachetei SLS din misiunea Artemis 1, după ce o serie de probleme tehnice descoperite în ultimele ore au rămas nerezolvate. Următoarele date de lansare sunt 2 septembrie sau 5 septembrie. Marea problemă a fost la unul dintre cele patru motoare.

16:50Oficialii NASA spun că problema care a dus la suspendarea lansării este una pe care au avut-o în vedere și la testele statice din aprilie și iunie, însă din punct de vedere tehnic nu au avut atunci cum să testeze acele lucruri legate de variația temperaturii motoarelor. Singurul moment în care aspectul a putut fi testat era acum, „pe viu”, la prima lansare, și s-a dovedit că totul a fost mai complicat decât se spera.

16:20„Testăm și forțăm această rachetă și capsula într-un mod în care nu am face-o dacă ar fi echipaj la bord. Acesta este și scopul zborului de test”, spune Bill Nelson, administratorul NASA. „Inginerii vor identifica problema și o vor rezolva, iar atunci racheta va fi lansată”, mai spune el.

16:10Racheta SLS nu a putut fi lansată fiindcă unul dinyre cele patru motoare esențiale nu a ajuns la temperatura necesară.

16:00Pe canalul de YouTube al NASA, live-ul pentru lansarea către Lună este trecut că va începe în 2 septembrie, la ora 19.00.

15:45NASA a anunțat că lansarea NU va mai avea loc luni.

15:30 Inginerii încearcă să rezolve problemele de la motorul nr 3, dar nu au reușit încă.

Lansarea ar fi trebuit să aibă loc undeva între orele 15.33 și 17.33, dar nu este clar dacă se va produce luni. Au fost detectate probleme la unul dintre motoarele RS-25 (motorul 3), dar a fost investigată și posibilitatea să existe o breșă în zona izolației rezervoarelor de combustibil.

NASA ar fi trebuit să pornească live-ul oficial la ora 13.30, dar a tot amânat momentul. Verificările continuă. Pe pagina de Facebook a NASA rulează imagini ale postului NASA tv.

Racheta SLS va zbura pentru prima oară și va purta capsula Orion care, după ce se va desprinde de treptele rachetei, își va continua călătoria spre Lună. Capsula Orion va orbita Luna, după care ar trebui să revină cu bine pe Pământ. Este o misiune ce presupune doar testarea capsulei Orion în spațiul cis-lunar, adică de la Pământ la Lună și înapoi.

Racheta SLS are patru motoare RS-25 și două boostere auxiliare. Rezervoarele treptei principale vor conține în total 3,3 milioane de litri de hidrogen lichid și oxigen lichid. Motoarele au mai fost folosite în misiuni trecute.

Nici capsula Orion nu este nouă: a fost construită cu aproape 20 de ani în urmă, dar anularea programului Constellation, în 2010, a însemnat că Orion nu avea cum să mai ajungă în spațiu. După o serie de modificări, Orion va ajunge în spațiu și va fi esențială pentru programul Artemis, cu condiția ca ea să fie recuperată cu succes și deci să ajungă cu bine în apele oceanului.

În capsulă nu vor fi oameni, ci trei manechine: Helga, Zohar și Commander Moonikin Campos, pe două dintre manechine fiind montate modele din plastic ale unor organe umane, scopul fiind să se măsoare, cu ajutorul unor veste speciale, ce efecte are radiația din spațiu asupra viitorilor astronauți.

Citește și: NASA lansează cea mai puternică rachetă construită vreodată. Ce trebuie să știi despre misiunea Artemis 1 către Lună

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro