Adolescentul care și-a înjughiat profesoara ar suferi de depresie. Ce glumă a făcut înainte de atac
Elevul clasei a X-a de la Colegiul „Ion Creangă” din București care a înjughiat-o pe profesoara de japoneză la începutul orei va fi audiat joi de un procuror. Tânărul ar fi avut o depresie și le-ar fi cerut părinților să consulte un psiholog, potrivit unor surse judiciare citate de Știrile TVR.
Tânărul a fost reținut miercuri de polițiști, imediat după incidentul petrecut la liceul din sectorul 4 al Bucureștiului.
Acesta va fi audiat joi de către un procuror, care va propune o măsură preventivă.
Adolescentul, care este foarte apreciat de către profesori, își dorea să nu mai fie considerat un băiat care poate fi dat exemplu și de aceea a vrut să comită un act pentru care să fie pedepsit, potrivit unor surse citate de Știrile TVR.
Tânărul ar fi căzut în depresie în urmă cu puțin timp, apoi s-a gândit că dacă va lua viața cuiva, va fi pedepsit.
Băiatul le-a spus părinților săi că vrea să vorbească cu un psiholog.
Glumă înainte de ora de japoneză
Cu puțin timp înainte de ora de japoneză în timpul orei, pe un grup de Whatsapp colegii băiatului ar fi spus în glumă că mai bine profesoara nu ar veni în clasă, deoarece ar fi urmat să le dea un test.
Adolescentul a fost inspirat de glumele colegilor pentru a o înjunghia pe profesoară și chiar s-ar fi interesat cum ar putea fi pedepsit un minor de 16 ani pentru omor.
El și-ar fi întrebat colegii pe grupul de Whatsapp dacă ar merita să o omoare pe profesoară în vârstă de 26 de ani.
Profesoara de limba japoneză de la Colegiul „Ion Creangă” din București ar fi fost înjunghiată de elevul de 16 ani după ce a anunțat un test surpriză, a declarat pentru Digi24 unul dintre colegii agresorului prezent în sala de clasă în momentul incidentului.
Băiatul de 16 ani a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore pentru tentativă de omor.
Reacția Ministerului Educației
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, condamnă incidentul, spunând că este un semnal de alarmă ce „se adaugă celorlalte situații care au atras atenția asupra importanței pe care trebuie să o acordăm siguranței în mediul școlar”.
- „Condamn cu fermitate orice act de agresiune din școală, fie ea fizică sau verbală, îndreptat asupra membrilor comunității școlare!
- Avem nevoie ca școala să fie un loc în care atât copiii, cât și profesorii să se simtă în siguranță.
- Am convingerea că inițiativele instituționale – regulamente, proceduri, activități în comun cu parteneri instituționali – trebuie să fie dublate de o atitudine responsabilă a tuturor celor implicați în educație și de un parteneriat real școală-familie. Doar în acest fel, incidente zguduitoare, asemeni celui de astăzi, vor putea fi prevenite”, a scris pe Facebook Ligia Deca.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” cere Guvernului să intensifice măsurile de prevenire a actelor de violenţă în școli şi să înăsprească legislaţia privind siguranţa în unităţile de învăţământ.
- „Evenimentul de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” ar trebui să reprezinte un nou semnal de alarmă pentru autorităţi.
- Cadrele didactice sunt lipsite de apărare, iar unităţile de învăţământ nu au instrumentele reale, necesare şi concrete pentru a lua măsuri imediate şi eficiente în situaţia unor violenţe îndreptate împotriva salariaţilor. Sancţiunile/măsurile actuale – precum mutarea disciplinară, scăderea notei la purtare (operabilă doar la sfârşitul anului şcolar) – sunt complet lipsite de eficienţă. La ora actuală, în multe şcoli avem probleme legate de violenţă, de consumul de droguri şi nu numai.
- Multe dintre aceste cazuri nu ajung în mass-media, dar primim săptămânal astfel de semnale.
- Am cerut – nu o dată – aprobarea unui statut al personalului din învăţământ, care să prevadă şi sancţiuni drastice în situaţii precum cea de la Colegiul Naţional „Ion Creangă”, însă niciun guvern nu şi-a dorit şi nu şi-a asumat un astfel de act normativ. Avem nevoie de o legislaţie care să ofere pârghii angajaţilor să ia măsuri în astfel de cazuri. Avem nevoie de consilieri şi psihologi şcolari care să discute cu elevii şi părinţii pentru a preîntâmpina asemenea fapte”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret”, conform unui comunicat.
Federaţia sindicală cere parlamentarilor ca, odată cu discutarea proiectului Legii privind învăţământul preuniversitar, să instituie măsuri de protecţie pentru angajaţii din învăţământ:
- „În şcoală trebuie să existe un climat de ordine, disciplină şi respect în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale, iar noua lege trebuie să ofere cadrelor didactice autoritatea de a lua decizii oportune, care să le permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare”.