Klaus Iohannis: „Onorat să mă aflu astăzi la Londra” / Șeful statului participă la festivităţile prilejuite de încoronarea regelui Charles al III-lea
Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Londra, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham şefilor de delegaţii cu ocazia încoronării sale.
„Onorat să mă aflu astăzi la Londra, pentru a lua parte la festivităţile prilejuite de încoronarea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei britanice”, a scris şeful statului, vineri, pe Facebook.
Preşedintele Iohannis a postat o fotografie în care apare alături de soţia sa, Carmen Iohannis.
Potrivit agendei oficiale publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va participa vineri, de la ora 19.00, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii, la Palatul Buckingham.
Iar sâmbătă, de la ora 13.00, preşedintele României va participa la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.