Războiul din insulele Malvine: De la contextul istoric și politic, la „mâna lui Dumnezeu”
Subiectul de astăzi este reprezentat de atât de controversatul conflict de la începutul anilor ’80, dintre Argentina și Marea Britanie, având drept casus belli insulele Malvine. Dar oare aceste insule se numesc Malvine, sau Falkland? Răspunsul nu este simplu, și poate să difere în funcție de cel întrebat.
Pentru argentinieni grupul de insule vor rămâne mereu Malvine, în vreme ce un britanic va vorbi despre Falkland. De unde această abordare diferită a unui aspect care pare simplu? Vom încerca să elucidăm acest lucru prin referirea la evenimentele din 1982, deși fără punerea acestora în context, acest lucru ar fi imposibil.
Cert este că și astăzi, la mai mult de 40 de ani de la conflict, subiectul este încă unul tensionat, iar resentimentele sunt încă vii, mai ales în tabăra argentiniană.
Insulele Malvine – context istoric
Localizate în Atlanticul de Sud, la aproximativ 500 de km de coasta argentiniană, insulele au fost descoperite de europeni în 1520, în timpul expediției lui Magellan. Prin tratatul de la Tordesillas, din 1494, Spaniei îi era recunoscut dreptul asupra tuturor teritoriilor de dincolo de Atlantic.
Ulterior, englezii au pretins că ei sunt cei care ar fi descoperit insulele, dar în perioada expedițiilor din secolul al-XVI-lea, ale lui Hawkins și Davis, aceste insule nici măcar nu apăreau pe hărțile lor maritime. Dimpotrivă, Malvinele apar în hărțile spaniole din aceași epocă.
Anglia, dar și Franța, au încercat să-și impună dominația în această zona a globului. La sfârșitul secolului al-XVIII-lea, Anglia va recunoaște indirect lipsa sa de autoritate asupra insulelor, prin semnarea tratatului de la San Lorenzo de Escorial, care prevedea ca niciodată să nu înfințeze vreo așezare pe coasta Americii de Sud, implicit în insulele despre care facem vorbire.
După proclamarea independenței Argentinei, aceasta a moștenit aceste drepturi asupra insulelor din partea Spaniei, la începutul secolului al-XIX-lea.
Pretențiile expansioniste britanice au continuat, aceștia încercând chiar și implicarea americanilor în conflict. Astfel, în 1833, o corvetă americană a ocupat insulele, forțând coloniștii argentinieni să plece.
Ulterior, forțele britanice au ocupat Malvinele, schimbându-se și denumirea în Falkland. Trebuie precizat faptul că de atunci și până la izbucnirea războiului, Argentina a uzat de toate pârghiile diplomației pentru a protesta împotriva acestei ocupații, pe care o consideră ilegală.
Soldați britanici in drum spre Falkland (foto: Philippe Ledru / akg-images / Profimedia)
De ce a izbucnit războiul din 1982?
Conflictul înghețat din Atlanticul de Sud se va încălzi brusc în anul 1982, prin declanșarea războiului de către forțele argentiniene. Dar care au fost evenimentele care au dus, brusc, la escaladarea conflictului? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm puțîn situația internă a Argentinei din perioada imediat premergătoare.
După dictatură generalului Jorge Rafael Videla, conducerea țării a fost preluată de o junta, guvernul fiind format din militari. Are loc o perioada de intense frământări sociale, generate de o criză economică profundă, precum și de modul dictatorial în care junta își manifesta conducerea.
Guvernul militar a considerat că recâștigarea controlului asupra Insulelor Malvine ar putea spori popularitatea regimului și ar putea deturna atenția publicului de la problemele interne. Nu trebuie omis nici factorul naționalist din ecuație.
Astfel, revendicarea asupra Insulelor Malvine a fost puternic susținută de populația argentiniană, în special în contextul naționalismului crescut și al dorinței de a recâștiga teritorii considerate „pierdute” în timpul perioadei coloniale sau postcoloniale. Revendicările teritoriale au avut o rezonanță puternică în rândul populației și au fost utilizate de către liderii argentinieni pentru a câștiga sprijin popular.
„Los chicos” sosesc…
Primul act de război este considerat a fi ridicarea drapelului argentianian pe insula Georgia de Sud de către un grup de negustori de fier vechi în care se aflau infiltrați și marinani argentinieni. Ca răspuns, Marea Britanie va trimite HMS Endurance pentru patrulare în zona. Această acțiune a declanșat, la 2 aprilie, invazia forțelor argentiniene (N.A.denumite ‘los chicos’ de argentinieni) în insule.
Liderii militari argentinieni erau convinși că britanicii nu puteau să-și apere cu succes teritorii aflate la o asemenea distanță de metropolă. Mergând pe această premiză, argentinienii debarcă în insula trupe de comando care, în urma unei scurte confruntări, vor accepta capitularea micuței forțe de apărare britanice, în față casei guvernatorului sir Rex Hunt.
Riposta britanică a venit destul de rapid
Premierul Margaret Thatcher va desemna un cabinet de război care să supervizeze din punct de vedere militar campania. Marea Britanie va trimite în Atlanticul de Sud submarinele HMS Spartan și HMS Splendid, care să sprijine nava Endurance, deja aflată acolo.
Concomitent, ambasadorul britanic la ONU va depune o moțiune de protest, în care se condamnă invazia. Moțiunea a fost adoptată în consiliu. Astfel Marea Britanie a primit sprijin politic din partea țărilor Commonwealth-ului și Comunității Economice Europene.
Deși inițial au încercat să medieze conflictul, fiindu-le teamă de pericolul izolării Argentinei pe scena internațională și eventual apropierea sa de URSS, SUA s-au lovit de refuzul argentinian în această problemă, astfel încât a acordat sprijin logistic britanicilor. Americanii au impus un embargo Argentinei, în ceea ce privește importul de armament.
Pe de altă parte, Argentina a primit sprijin militar din partea Libiei lui Ghaddafi. Britanicii nu au putut beneficia de avantajele articolului 5 din tratatul de la Washington, deși erau membri NATO. Acest lucru s-a întâmplat deoarece acțiunile militare aveau loc la sud de Tropicul Capricornului, iar zona de aplicare a articolului se referă la nord de această zona.
Se formează o forță expediționară britanică, care era un grup mixt de intervenție. Acesta cuprindea portavioanele Invincible și Hermes, la care se adăugau vasele de escortă.
De menționat este faptul că armata argentiniană a fost nevoită să mențină trupe importante la frontiera cu Chile, cu care avea unele disensiuni privind granița în zona Țării de Foc. Comandanții argentinieni se temeau că chilienii ar putea profita de ocazie și declanșa un atac.
Au loc lupte în toate insulele arhipelagului, precum și confruntări navale, soldate cu morți și răniți. Pe 7 aprilie, Marea Britanie anunță stabilirea unei „zone de excludere maritimă” de 200 de mile marine în jurul Insulelor Falkland, asigurată de trei submarine de atac cu propulsie nucleară (HMS Spartan, HMS Spendid și HMS Conqueror), care au precedat gruparea navală principală. Măsura intră în vigoare începând cu data de 12 aprilie 1982.
Nava Atlantic Conveyor cu elicopterele Chinook și Sea King, Atlanticul de Sud, 1982/ Nava a fost lovită la 25 mai 1982 de două rachete AM39 Exocet lansate de aer argentinieni, ucigând 12 marinari (Foto: – / Mary Evans Picture Library / Profimedia)
Greșelile armatei argentiniene
În curând, conducerea Argentinei a realizat că o puternică forță britanică se îndrepta spre insule și că avea la dispoziție trei-patru săptămâni pentru elaborarea unor planuri de apărare a noilor teritorii cucerite ușor.
Comandanții militari argentinieni au dat dovadă de o incompetență crasă în momentul alegerii unităților care au participat la invazie.
Astfel, au fost trimiși în insule soldați care nu dispuneau de pregătirea sau echipamentul necesar luptei în climatul dur al Malvinelor. Acest lucru este cu atât mai surpinzător cu cât Argentina dispunea de astfel de unități.
Oricum, majoritatea trupelor trimise în insule era formată din recruți ce nu au beneficiat de o pregătire adecvată.
Totuși, au existat și puncte pozitive în apărarea argentiniană împotriva ripostei britanice.
Astfel, piloții argentinieni, care beneficiau de o pregătire excelentă, au profitat la maxim de avantajul celebrelor rachete Exocet, scufundând vase britanice și provocând pierderi. Aceste rachete fuseseră anterior achiziționate din Franța.
Treptat, britanicii vor elimina controlul trupelor argentiniene din zona, beneficiind de o pregătire superioară, precum și de un echipament adecvat.
Deși au beneficiat și de aportul unor trupe de comando, majoritatea trupelor argentiniene erau compuse din tineri recruți, insuficienți instruiți.
În fața atacurilor mult mai experimentaților soldați britanici, aceștia au început să se predea.
Luptele au durat 74 de zile, timp în care 907 oameni au fost uciși din ambele tabere, majoritatea fiind totuși militari argentinieni.
Cum este văzut războiul din Malvine astăzi și consecințe imediate ale conflictului
Războiul a dus la schimbări politice majore în Argentina, punând capăt regimului militar și deschizând calea pentru revenirea la democrație. La trei zile de la capitulare, locotenent-generalul Leopoldo Galtieri, comandantul suprem al Juntei, a fost demis din funcţia de preşedinte al ţării.
În Regatul Unit, victoria în război a consolidat popularitatea guvernului de atunci.
De-a lungul anilor, disputa asupra suveranității Insulelor Malvine a continuat între Argentina și Regatul Unit, iar relațiile diplomatice dintre cele două țări au rămas tensionate în unele perioade.
Maradona și „Mâna lui Dumnezeu”
Este notoriu episodul Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic, în 1986, când cele două naţiuni s-au confruntat într-un meci eliminatoriu din faza superioară a competiţiei, pe care argentinienii l-au câştigat printr-un gol marcat de Diego Armando Maradona cu ajutorul mâinii.
Jucătorul argentinian a susţinut că a fost „mâna lui Dumnezeu”, referire evidentă la o posibilă pedeapsă şi revanşă divină.
În mentalul colectiv argentinian, există încă o rana deschisă. Pentru argentinianul de rând Malvinele sunt teritoriul țării lor, iar britanicii au fost agresorii în acest conflict.
Pe de altă parte, în Marea Britanie, astăzi, ecourile conflictului s-au mai stins. Insulele sunt oricum un teritoriu extrem de îndepărtat, de o semnificație secundară.
Pe plan diplomatic, relațiile diplomatice dintre cele două părți au fost înghețate până în anii ’90. Începând cu anul 2001, prin vizita premierului britanic de atunci, Tony Blair la Buenos Aires, relațiile dintre cele două țări au fost normalizate.
Referințe:
– Lowell S. Gustafson, The sovereignty dispute over the Falkland (Malvinas) Islands
– Peter Beck, The Falkland Islands as an international problem
– Mary Cawkell, The Falklandăs story:1552-1982
– Margaret Thatcher, The Downing Streed Years
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
- Bătălia de la Țiganca – una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
- Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
- Campania militară a rușilor care a avut un succes fulminant. Povestea contraofensivei care a stat la baza Blitzkriegului german
- Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?
- Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
INTERVIURILE HotNews.ro